Acasă Sport Federaţia ghaneză îl numeşte din nou pe Carlos Queiroz în funcţia de...

Federaţia ghaneză îl numeşte din nou pe Carlos Queiroz în funcţia de selecţioner

0



Antrenorul portughez Carlos Queiroz, în vârstă de 73 de ani, a fost numit din nou în funcţia de selecţioner al echipei de fotbal a Ghanei, la doar o lună după ce s-a despărţit de „Black Stars” în urma campaniei pentru Cupa Mondială din 2026, competiţie din care echipa a fost eliminată de Columbia, a anunţat Federaţia ghaneză de specialitate (GFA), informează EFE, potrivit Agerpres.

GFA „are plăcerea de a anunţa că a ajuns la un acord cu Carlos Queiroz pentru numirea sa în funcţia de selecţioner al echipei ‘Black Stars’ pentru următoarea etapă a programului echipei”, a precizat Federaţia ghaneză miercuri seara.

„În urma discuţiilor cu GFA şi cu Ministerul Sportului şi Agrementului, s-a convenit ca Carlos Queiroz să preia un nou mandat de antrenor, începând cu următoarea acţiune a echipei naţionale”, a adăugat aceasta.

Queiroz fusese angajat în luna aprilie a acestui an, în baza unui contract pe termen scurt legat de campania Ghanei la Cupa Mondială. Sub conducerea sa, „Black Stars” au ajuns în optimile de finală pentru prima dată din 2010, înainte de a fi învinşi cu 1-0 de Columbia.

În urma acelei înfrângeri, antrenorul portughez a publicat un mesaj de rămas-bun pe Instagram în luna iulie, afirmând că încheie acest capitol cu „mândrie”, dar şi cu acea „insatisfacţie sănătoasă” specifică celui care şi-ar fi dorit să ajungă mai departe.

„Nu putem pretinde că le-am oferit fanilor o satisfacţie sportivă deplină, dar putem spune cu mândrie că am onorat culorile Ghanei şi am redat respectul şi credibilitatea echipei ‘Black Stars’ pe cea mai mare scenă a fotbalului”, a scris el.

Federaţia ghaneză de fotbal (GFA) precizase anterior că nu primise o demisie oficială din partea lui Queiroz, însă a clarificat acum, prin intermediul unui comunicat, că mandatul antrenorului portughez „s-a încheiat în urmă cu câteva săptămâni”.

Fost antrenor al unor echipe precum Sporting Lisabona şi Real Madrid, Queiroz a condus, de-a lungul carierei sale, naţionalele Portugaliei, Emiratelor Arabe Unite, Africii de Sud, Iranului, Columbiei, Egiptului, Qatarului şi Omanului.

Ultima funcţie deţinută de antrenorul veteran înainte de a prelua naţionala Ghanei a fost cea de selecţioner al Omanului. El părăsise oficial acest post în luna martie, după ce a ratat calificarea naţionalei arabe la Cupa Mondială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .