În ultimele zile avem cel puțin două evenimente care ne arată faptul că americanii încep să evite asocierea cu România, cel mai probabil din cauza crizei politice de la București, aceștia considerând cel mai probabil că nu au cu cine să discute. Recent, șeful Departamentului de Stat al SUA, Marco Rubio, ar fi trebuit să facă un turneu la București, Atena și Lisabona, dar în România nu a mai venit.
În plină criză politică la București, premierul interimar Ilie Bolojan ar fi trebuit să se întâlnească cu o delegație a Congresului SUA. Este bine cunoscută politica SUA de a căuta întâlniri cu lideri care sunt siguri pe scaunul lor, de aceea ridică serioase semne de întrebare faptul că congresmanii SUA și-au anulat în ultima clipă vizita la București, invocând ”motive tehnice”.
Inițial, se discuta despre faptul că Marco Rubio va ajunge și în România, dar țara noastră a fost sărită de pe listă.
„Având în vedere că au existat mai multe întrebări privind motivul anulării vizitei delegatiei Congresului SUA, precizăm că aceasta a fost determinată de o problemă tehnică la aeronava cu care delegația urma să se deplaseze în România”, a transmis Biroul de presă al Guvernului.
Întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan, anulată
Delegația Congresului SUA urma să efectueze vineri o vizită oficială în România, în cadrul căreia era programată și o întrevedere cu premierul interimar Ilie Bolojan.
Întâlnirea figura în agenda oficială a prim-ministrului pentru ora 14:30, însă vizita parlamentarilor americani a fost anulată.
„PROGRAMUL PREMIERULUI ILIE BOLOJAN
Vineri, 9 octombrie 2026
Ora 11:00 Ședință de Guvern
– Palatul Victoria
Ora 14:30 Întrevedere cu o delegație a Congresului SUA
– Palatul Victoria”.
Explicațiile vin în urma întrebărilor legate de anularea vizitei
Ulterior biroul de presă al Guvernului a anunțat că „vizita în România a delegației Congresului SUA, în cadrul căreia era programată și o întâlnire cu prim-ministrul, nu va mai avea loc astăzi, din motive obiective. Vom reveni cu informații despre reprogramarea vizitei”.
Turneul european al delegației SUA
În această săptămână a fost turneul european al secretarului de stat american Marco Rubio, desfășurat între 5 și 8 octombrie. Șeful diplomației americane a vizitat Islanda, Grecia și Portugalia.
Potrivit Departamentului de Stat al SUA, deplasarea a avut ca obiective consolidarea cooperării economice și de securitate cu aliații europeni.
La Atena, Marco Rubio a participat la cea de-a șasea rundă a Dialogului Strategic SUA-Grecia, unde au fost abordate teme precum apărarea, securitatea regională și energia. Turneul s-a încheiat la Lisabona, prin discuții cu oficialii portughezi privind cooperarea militară, economică și tehnologică.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .