Emmanuel Macron a denunţat luni „alegerea iresponsabilă” a Rusiei de a „intensifica loviturile asupra infrastructurilor şi obiectivelor civile” în Ucraina, după o discuţie telefonică cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Nu vom ceda nici în faţa intimidărilor, nici a escaladării Rusiei, care nu trebuie să se înşele: timpul joacă împotriva ei”, a postat şeful statului francez pe platforma X, exprimându-şi regretul că Moscova „refuză cu obstinaţie toate apelurile la încetarea focului”.
Duminică, Rusia a anunţat că îşi „intensifică” loviturile asupra infrastructurilor ucrainene, după ce a vizat un pod din Kiev pentru a patra zi consecutiv.
Această alegere este „în violarea principiilor cele mai fundamentele ale dreptului internaţional umanitar”, a adăugat Emmanuel Macron.
„Franţa şi Europa vor continua să-şi asume responsabilităţile care le revin pentru a susţine Ucraina şi a căuta toate modurile de a-i salva pe civili, de a o obţine o diminuare a ostilităţilor şi de a face să progreseze ideea unei păci juste şi durabile”, a mai scris în postare preşedintele Franţei.
Cancelarul german Friedrich Merz s-a deplasat duminică la Kiev pentru a-şi exprima susţinerea şi a face o nouă promisiune de ajutor financiar Ucrainei. Volodimir Zelenski a alertat asupra situaţiei din capitală, care trăieşte „nopţi şi zile teribile”.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .