Elveția a învins Bosnia, scor 4-1. Toate golurile au fost marcate în ultimele minute al celui de-al doilea meci pentru cele două echipe la Campionatul Mondial din 2026.
În prima etapă, Elveția a făcut 1-1 cu Qatar, în timp ce Bosnia a remizat cu același scor în fața Canadei
Marcatori: Manzambi 74, 90, Vargas 84, Xhaka 90+7 / Mahmic 90+3
Elveția și Bosnia fac parte din grupa B de la Campionatul Mondial. Alături de ele mai sunt Qatar și Canada. Cele două se vor înfrunta și ele de la ora 01:00.
Elveția – Bosnia 4-1
Elveția și Bosnia și Herțegovina și-au împărțit ocaziile în prima repriză. Ndoye a șutat la colțul scurt și a trimis puțin pe lângă poartă în minutul 10. Același Ndoye l-a luat apoi la țintă pe Vasilj,zece minute mai târziu. În minutul 23, Freuler și-a încercat și el norocul. A șutat de la mare distanță, însă mingea a trecut pe lângă poartă. Dzeko a ratat și el o ocazie în finalul partidei.
Elveția a deschis scorul în minutul 74. Johan Manzambi a trimis cu boltă în poartă.
Bosnia rămas în 10 oameni în minutul 80, după ce Muharemovic l-a faultat din postura de ultim apărător pe Embolo și a văzut cartonașul roșu.
Elveția a marcat, din nou, în minutul 84 după ce Varga a finalizat, o acțiune superbă a elevilor lui Murat Yakin.
În minutul 90, elvețienii am mai marcat odată prin Johan Manzambi.
Bosnia a redus din handicap prin Ermin Mahmic.
În minutul 90+7, Xhaka a stabilit scorul final după ce a transformat de la punctul cu var.
Echipele de start
Elveția (4-3-3): Kobel – Widmer, Elvedi, Akanji, Rodriguez – Aebischer, Xhaka, Freuler – Rieder, Embolo, Ndoye
Rezerve: Amdouni, Amenda, Comert, Fassnacht, Itten, Jaquez, Jashari, Keller, Manzambi, Mvogo, Okafor, Sow, Vargas, Zakaria
Selecționer: Murat Yakin
Bosnia (4-4-2): Vasilj – Dedic, Muharemovic, Katic, Kolasinac – Memic, Tahirovic, Sunjic, Alajbegovic – Demirovic, Dzeko
Rezerve: Bajraktarevic, Basic, Bazdar, Burnic, Gigovic, Hadziahmetovic, Hadzikadunic, Jurkas, Lukic, Mahmic, Malic, Mujakic, Radeljic, Tabakovic, Zlomislic
Selecționer: Sergej Barbarez






