Acasă Economie Economia Iranului s-a prăbușit cu peste 10% din cauza războiului

Economia Iranului s-a prăbușit cu peste 10% din cauza războiului

0



Economia iraniană s-a contractat cu 10,1% în primul trimestru al anului persan (perioada cuprinsă între lunile martie şi mai 2026) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în contextul războiului lansat de Statele Unite în urmă cu aproape şapte luni, arată datele oficiale publicate duminică, transmite EFE.

Centrul de Statistică din Iran a precizat că cel mai afectat sector a fost extracţia de ţiţei şi gaze naturale, care a scăzut cu 26,4%, urmat de industrie şi minerit, care au înregistrat o contracţie de 14,7%. Pe de altă parte, producţia sectorului agricol a înregistrat o creştere de 2,3%.

Centrul de Statistică din Iran nu a dezvăluit motivele contracţiei economice a ţării, dar aceasta vine după începerea războiului lansat de Statele Unite şi Israel pe 28 februarie, când cele mai importante industrii iraniene, precum petrochimia şi siderurgia, au fost atacate. Anul trecut, aceste industrii au fost responsabile pentru mii de locuri de muncă şi exporturi în valoare de 13 miliarde de dolari, respectiv şase miliarde de dolari.

Economia iraniană trece printr-o perioadă dificilă, cu o rată anuală a inflaţiei de 89%, în timp ce moneda naţională s-a prăbuşit la un nou minim istoric în ultimele săptămâni.

Preşedintele iranian Massoud Pezeshkian a recunoscut recent la Forumul Economic al ţărilor BRICS, organizat în perioada 12-13 septembrie la New Delhi, că situaţia ţării a intrat „într-o fază mult mai dificilă şi periculoasă” din cauza războiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .