Acasă Sănătate DSP Timiș intensifică controalele în clinicile private cu săli de operație. Neregulile...

DSP Timiș intensifică controalele în clinicile private cu săli de operație. Neregulile constatate

0



Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş au efectuat, în luna octombrie, controale tematice în cele şase unităţi medicale private din judeţ care dispun de cel puţin o sală de operaţie, în urma cărora au fost aplicate trei sancţiuni şi două avertismente, pentru nerespectarea protocoalelor şi procedurilor de lucru, a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Cornelia Bubatu.

La începutul anului, DSP Timiş a făcut verificări în cabinetele stomatologice, unde s-au găsit nereguli care au condus la aplicarea mai multor sancţiuni, iar într-un caz s-a dispus măsura suspendării activităţii.

„La începutul anului, a fost desfăşurată acţiunea tematică de control în cabinetele stomatologice, în urma căreia au fost aplicate 16 sancţiuni, dintre care două avertismente, 13 amenzi şi o măsură de suspendare a activităţii. De asemenea, la nivelul judeţului funcţionează şase unităţi medicale private care dispun de cel puţin o sală de operaţie. În luna octombrie, au fost efectuate verificări la acestea şi au fost aplicate trei sancţiuni şi două avertismente, pentru nerespectarea protocoalelor şi procedurilor de lucru. Nu s-au înregistrat decese în unităţile private”, a afirmat Cornelia Bubatu.

În judeţul Timiş sunt înregistrate aproximativ 1.000 de cabinete stomatologice, potrivit DSP Timiş.

După tragedia de săptămâna trecută, în care o fetiţă de doi ani a murit în timpul unei intervenţii stomatologice, în care a fost sedată intravenos, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că a cerut controale în toate unităţile private care au cel puţin o sală de operaţie, încă de acum o lună.

„Controlăm absolut toate cabinetele private şi clinicile private care au cel puţin o sală de operaţie. Controlul a început în urmă cu aproximativ patru săptămâni. Din discuţiile pe care le-am avut cu colegii mei de la Inspecţia Sanitară de Stat şi de la Corpul de Control, estimez că undeva în două-trei săptămâni vom putea avea raportul final.

Până atunci, vă spun, din datele preliminare, că pentru peste 20 de clinici private din această ţară s-a ridicat autorizaţia sanitară de funcţionare, pentru că nu respectau normativul şi pentru alte 30 au fost aplicate sancţiuni importante. Nu discută, aici doar despre un control, ci despre o acţiune de prevenţie care trebuia făcută de mult timp”, a precizat Alexandru Rogobete, duminică, într-o conferinţă de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .