Păi dacă vă e ciudă, opriți-vă din căscat gura la toate prostiile de pe rețelele sociale și mergeți și cumpărați ceva fabricat în România.
O Dacia Sandero sau o Dacia Duster sau o Dacia Bigster. Sau cumpărați un Ford Puma sau, dacă aveți o firmă, cumpărați o flotă de Ford Puma. Sau cumpărați o bicicletă de la Madirom sau de la Eurosport sau de la Mechrom. Sau cumpărați electrocasnice de la De’Longhi sau de la Arctic sau de la Miele. Sau materiale de construcții de la Knauf sau de la Bilka sau de la Teraplast. Sau mâncare de la Transavia sau de la Covalact sau de la Cris-Tim. Sau produse de îngrijire de la Farmec sau de la Fiterman sau de la Plantextract. Sau mobilă de la Simex sau de la Aramis sau de la Nord Arin. Sau îmbrăcăminte de la Pandora sau de la Braiconf sau de la Secuiana. Sau încălțăminte de la Marbelo sau de la Anna Cori sau de la Rekord.
Sau de la orice fabrici, uzine și combinate mai mari sau mai mici din România, indiferent de capitalul lor, național sau internațional, indiferent de numărul de angajați, indiferent de domeniul de activitate.
O țară este puternică dacă are o industrie puternică, fabrici, uzine și combinate. O guvernare este performantă dacă sprijină fabricile, uzinele și combinatele existente și atrage investiții industriale noi. O nație este responsabilă atunci când cumpără lucruri produse în fabricile, uzinele și combinatele de la ea din țară.
Am tot întrebat: vouă nu vă este ciudă pe Polonia, Cehia, Ungaria care, mizând pe industrializare și internaționalizare, au ajuns să cumpere întruna fabrici, uzine și combinate și să se extindă cu lanțuri de aprovizionare și canele comerciale în România?
Singura guvernare care va face schimbarea va fi cea care va industrializa și internaționaliza România. Fabrici, uzine și combinate cât vezi cu ochii.
______
Comentariu de Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director executiv PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România






