Mijlocaşul Dragoş Albu a fost împrumutat de FCU 1948 Craiova la echipa de fotbal Gloria Buzău pentru actualul sezon, conform anunţului făcut de clubul din liga secundă joi seara pe pagina sa de Facebook.
Albu (23 de ani) s-a alăturat echipei din Bănie în 2020 şi are contract valabil până în iunie 2025.
Albu, un produs al Şcolii de Fotbal Gică Popescu, şi-a desfăşurat junioratul la echipa olandeză FC Utrecht.
Echipa Gloria Buzău, care este sub conducerea noului antrenor Eugen Neagoe din joi, se află pe ultimul loc (16) în Superligă, după disputarea a opt etape.
