Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) derulează, toamna aceasta, campania ”Alegeri sănătoase astăzi, o viaţă mai bună mâine”, prin care şi-a propus să ajungă la persoane de toate vârstele cu mesaje care să le convingă că alimentaţia sănătoasă şi mişcarea, introduse în rutina silnică, înseamnă o viaţă mai bună. ”Adoptând un stil de viaţă sănătos, pas cu pas, reuşim să ajungem la vârste înaintate fără povara unor boli cronice care ne afectează calitatea vieţii”, afirmă dr. Eugenia Bratu, şeful Secţiei de promovare a sănătăţii din cadrul INSP.
”Ne propunem să ajungem cu mesajele acestei campanii la cât mai multă lume. Este foarte important să abordăm atât o alimentaţie sănătoasă, cât şi să facem activitate fizică. Ne dorim ca mai ales copiii, dar nu numai, să înceapă să adopte obiceiuri sănătoase în ceea ce priveşte alimentaţia şi în ceea ce priveşte mişcarea”, a explicat, miercuri seară, la Medika TV, dr. Eugenia Bratu, medic primar de sănătate publică şi management, şeful Secţiei de promovare a sănătăţii din cadrul INSP, potrivit news.ro.
Mesajul campaniei ”Alegeri sănătoase astăzi, o viaţă mai bună mâine”
Ea a explicat că mesajele campaniei ”Alegeri sănătoase astăzi, o viaţă mai bună mâine” îşi propun să ajungă la oameni de toate vârstele, care să conştientize ”cât de importante sunt aceste schimbări mici” pentru fiecare.
”Sunt schimbări care poate par mici sau neimportante, dar devin importante când se transformă într-un stil de viaţă pe care să îl adoptăm. În felul acesta reuşim să ajungem la vârste înaintate fără povara unor boli cronice care ne afectează calitatea vieţii”, a adăugat medicul.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .