Chirurgia robotică câştigă tot mai mult teren în România, însă chirurgii specializaţi în intervenţii robotice realizează în ţară considerabil mai puţine intervenţii decât colegii lor din alte state europene. Medicul Decebal Fodor, unul dintre specialiştii români în chirurgie robotică, arată că, dacă în România o rată de 50 de intervenţii robotice pe an este considerată bună, în Elveţia un chirurg realizează 200 de astfel de intervenţii anual.
”Pentru România, 50 de operaţii pe an e o cazuistică bună. În străinătate, de exemplu, în Elveţia, un chirurg care operează preponderent chirurgia de perete abdominal face undeva cam 200 de intervenţii robotice”, a afirmat dr. Decebal Fodor, marţi seară, la Medika TV, potrivit news.ro.
Potrivit acestuia, numărul maxim de intervenţii realizat de un chirurg român specializat în intervenţii cu robotul, anul trecut, rămâne la jumătate faţă de rata înregistrată în alte state ale Europei.
”Dacă stăm să ne gândim că anul trecut chirurgul de chirurgie generală care a operat cel mai mult în România a făcut undeva în jurul la 100 de intervenţii şi cel de pe locul trei 53 de intervenţii, ne dăm seama cam unde suntem noi vizavi de restul Europei”, a explicat medicul.
Coordonarea robotului
Decebal Fodor a povestit că, în timp, între chirurgul care coordonează robotul şi maşinăria care îl ajută pe medic să facă performanţă se creează ”o simbioză”.
”Când m-am aşezat prima dată la robot, când m-am aşezat la consolă, tot timpul eram atent, mă uitam la pedale, verificam încă o dată gesturile. După aproape 100 de operaţii, se creează o simbioză între tine şi robot, eu controlez robotul, nu face nicio mişcare, dar cumva anticipez, adică reuşesc să înţeleg mai bine anumite gesturi pe care le fac eu afară şi să le văd cum se transpun în interiorul corpului uman”, a relatat medicul.
El a explicat că, în ceea ce priveşte translaţia mişcării din exterior în interiorul corpului uman, raportul este 3 la 1, dacă chirurgul mişcă maneta 3 milimetri, în interiorul corpului mişcarea braţelor robotului este de doar un milimetru.
”După aceea e stabilitatea pe care ţi-o oferă platforma. Dacă ar fi o operaţie laparoscopică stai în picioare, te mai mişti, începi să oboseşti, dar la consolă e poziţia ergonomică, nu ai niciun inconvenient. Ba mai mult, platforma pe care au lansat-o în 2025 în România, DV5, e o poziţie în care poţi să stai 12 ore şi nu oboseşti deloc”, a afirmat dr. Decebal Fodor.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .