Acasă Economie Două noi rame electrice Coradia Stream, recepționate preliminar pentru transportul feroviar

Două noi rame electrice Coradia Stream, recepționate preliminar pentru transportul feroviar

0



O echipă mixtă Autoritatea Feroviară Română– Egis Alstom a efectuat luni recepţia preliminară a două rame electrice interregionale Coradia Stream – unităţile TS20 şi TS21, la Depoul Alstom, situat în incinta Atelierelor CFR Griviţa.

„Precizăm că aceste vehicule feroviare sunt construite şi furnizate de producătorul francez Alstom, în cadrul Contractului nr. RUIC 257/2022, cod SMIS 316400, încheiat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom Ferroviaria S.p.A., ce prevede furnizarea a 37 de astfel de rame electrice interregionale noi RE-IR”, precizează reprezentanţii ARF într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.

Tot în cadrul acestei acţiuni a fost încheiat Testul de Acceptare la Fabrică (FAT) pentru rama electrică TS21. Procedura a inclus atât verificări vizuale ale vehiculului, cât şi analiza documentaţiei tehnice aferente, care cuprinde elemente precum cerinţele de proiectare, documentele de referinţă aplicabile şi alte specificaţii obligatorii.

Potrivit sursei citate, transferul dreptului de proprietate asupra ramelor electrice TS20 şi TS21 de la furnizor către beneficiar va avea loc ulterior, după finalizarea probelor de anduranţă şi semnarea procesului-verbal de recepţie aferent punerii în funcţiune cu călători.

Cele două unităţi electrice – TS20 şi TS21 – fac parte din lotul celor 13 trenuri atribuite de ARF operatorului de transport feroviar InterRegional Călători.

Rutele de circulație

Rutele de circulaţie pe care urmează să circule aceste trenuri sunt: Bucureşti Nord – Braşov – Cluj Napoca; Bucureşti Nord – Braşov; Braşov – Deva – Cluj Napoca; Cluj Napoca – Deva – Timişoara Nord.

Acest demers face parte dintr-un proiect fazat, ce are ca Autoritate de Management – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Este derulat în două etape succesive: prima a fost finanţată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020; a doua etapă este cofinanţată prin Programul Transport (PT) 2021-2027.

Obiectivul principal al proiectului

Obiectivul principal al proiectului în constituie conectarea Capitalei cu principalele centre urbane ale ţării, contribuind la asigurarea mobilităţii, la scăderea timpilor de călătorie şi la îmbunătăţirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 1,709 miliarde lei, finanţarea fiind distribuită astfel: 1,213 miliarde lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor( FEDR); 214,151 milioane lei – bugetul propriu al beneficiarului; 281,322 milioane lei – cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.