Fostul tenisman suedez Peter Lundgren, care l-a antrenat pe legendarul Roger Federer, a decedat la vârsta de 59 de ani, a anunţat, vineri, fiul său Lukas pe reţelele de socializare, transmite AFP, potrivit Agerpres.
”Din nefericire, unul dintre cei mai mari ne-a părăsit prea devreme. Un antrenor, un jucător, un prieten şi un tată”, a scris fiul său pe Facebook, postând şi o fotografie în care Peter Lundgren era încadrat de două staruri ale tenisului elveţian, Roger Federer şi Stan Wawrinka, un alt jucător pe care l-a pregătit.
Lundgren a cucerit trei titluri ATP şi a atins locul 25 în clasamentul mondial în 1985, într-o epocă în care tenisul suedez avea vedete ca Mats Wilander sau Stefan Edberg, care i-au succedat legendarului Bjorn Borg.
”Peter Lundgren a fost o persoană extraordinară, cu o inimă enormă şi mult umor”, a reacţionat Borg în cotidianul Aftonbladet.
”El era adorat de toată lumea. Va lipsi tenisului mondial”, a mai spus Borg.
După ce şi-a încheiat cariera de jucător, Lundgren l-a antrenat pe Federer între 2000 şi 2003, contribuind la câştigarea a zece turnee ATP şi la primul titlu de Mare Şlem, la Wimbledon, în 2003.
Sursă: stiripesurse.ro
