Acasă Economie (Document) Pistol: 'Ministerul Transporturilor a emis autorizaţia pentru lucrările la tunelul Robeşti...

(Document) Pistol: 'Ministerul Transporturilor a emis autorizaţia pentru lucrările la tunelul Robeşti de pe autostrada Sibiu-Piteşti'

0



Ministerul Transporturilor a emis autorizaţia de construire pentru prima etapă a lucrărilor la tunelul Robeşti de pe secţiunea 2 (Boiţa – Cornetu) a autostrăzii Sibiu-Piteşti în lungime de 900 metri, a anunţat, joi, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.

„A fost parcursă o nouă etapă importantă pentru construcţia tunelului Robeşti de pe secţiunea 2 (Boiţa -Cornetu) a autostrăzii Sibiu-Piteşti!

Ministerul Transporturilor a emis astăzi Autorizaţia de Construire pentru prima etapă a lucrărilor la acest tunel în lungime de 900 m”, a spus Pistol, relatează Agerpres.

Potrivit acestuia, asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) lucrează deja la două viaducte de pe traseul acestui nou tronson de autostradă care face parte din Coridorul 4 Pan-european.

Contractul pentru construcţia secţiunii 2 are o valoare de 4,25 miliarde lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport 2021-2027.

Termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor este decembrie 2028.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .