Acasă Sport Dinamo a învins Sporting Liești, scor 4-1, în Cupa României

Dinamo a învins Sporting Liești, scor 4-1, în Cupa României

0



Echipa bucureşteană Dinamo a dispus miercuri seara, la Galaţi, scor 4-1, de gruparea de ligă a treia Sporting Lieşti, în grupa D a Cupei României, conform news.ro.

Dinamo a turat motoarele în prima partea a reprizei întâi, atunci când a şi luat un important avantaj pe tabelă. Alexandru Musi a deschis scorul în minutul 4, iar arbitrul Mihai Ene a dictat penalti pentru bucureşteni în minutul 14, pentru un henţ discutabil comis de Matei.

Cătălin Cîrjan a transformat, un minut mai târziu, pentru ca Musi să reuşească dubla în minutul 19. Tot Musi a luat la ţintă transversala, în minutul 22, apoi Dinamo a tras frâna şi ultimul gol al meciului a venit abia în minutul 83, înscris de Hintsa. Petrişor Voinea a marcat din penalti, în minutul 86, pentru echipa din liga a treia, iar Gicu Iordache a trimis două şuturi periculoase la poarta lui Roşca, pe final de meci.

Sporting Lieşti – Dinamo s-a terminat 1-4, elevii lui Nuno Campos conducând cu trei puncte în grupa D a Cupei României.

Tot miercuri, în grupa C, Csikszereda a învins în deplasare Gloria Bistriţa, scor 2-0.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .