Ministrul Sănătății din noul guvern Luca Niculescu, Alexandru Rogobete (PSD), a povestit duminică seară, la Antena 3, că în fosta guvernare Bolojan a vrut să-și dea demisia când fostul premier i-a cerut tăierea salariilor cu 10% în sistemul medical.
Rogobete a povestit că, la unităţile de primire urgenţe, a solicitat la începutul anului 660 de milioane.
„Bolojan, care încruntat aşa cum era el, a tăiat să facă economii, a alocat în ianuarie 440 de milioane, adică o scădere cu peste 30% faţă de cât am cerut. (..) De acolo a început scindarea dintre mine şi dânsul”, a mai spus Rogobete.
”Oamenii trebuie să înţeleagă acest lucru, când acest domn, fost premier, senator ce este, merge la televizor şi minte de seacă Dunărea. S-a solicitat 660 de milioane, s-au aprobat 440. Deci gândirea, prospecţia pentru anul în curs a fost una corectă. Drept dovadă că rectificarea adaugă 210, pentru că de atât este nevoie”, a adăugat el.
El a relatat că în ianuarie a fost dispus să plece din funcție după ce premierul Ilie Bolojan i-ar fi cerut să reducă salariile medicilor cu 10%.
„Mi-am pus demisia pe masă când Ilie Bolojan mi-a cerut să tai cu 10% salariile doctorilor pentru a face el economie. Pe masa guvernului. A fost un circ atunci întreg acolo. Și am reușit ca Sănătatea să fie o excepție din acea ordonanță”, a mai spus Rogobete.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .