Ministrul demisionar al Culturii, Demeter Andras, a declarat, marţi seară, că s-a adresat procurorilor, cerând să se verifice înregistrarea care a apărut în spaţiul public, în care se pare că foloseşte termeni injurioşi la adresa interesului naţional. În plus, el susţine că nu a folosit astfel de cuvinte şi că înregistrarea din care a fost scoasă bucata respectivă a fost făcută într-un grup privat, el reclamând încălcarea intimităţii, potrivit news.ro.
„Am făcut plângere la Parchet şi mă voi adresa pentru nerespectarea anumitor drepturi prevăzute de codul civil privind intimitatea”, a declarat, marţi seară, la Euronews, Demeter Andras.
Acesta susţine că „a fi înregistrat fără acordul tău este un lucru sancţionabil prin lege”, chiar dacă eşti persoană publică.
Întrebat împotriva cui se îndreaptă în instanţă, ministrul demisionar a adăugat: „Împotriva acelui jurnalist care a făcut această scoatere grosolană din context”.
Cum se apără ministrul demisionar al Culturii
El afirmă că nu la minister a avut o astfel de discuţie.
„Într-un grup privat am povestit, doar că iarăşi intervine un element de contrafacere”, susţine Demeter Andras.
„Nu am folosit acele cuvinte. De asta spun că aceste lucruri vor trebui analizate şi probate, pentru că este foarte uşor ca acolo unde, de exemplu, în înregistrarea dată de dumneavoastră se aude beep-ul, eu să fi făcut o pauză, dar ulterior cineva să fi montat acel cuvânt pe care dumneavoastră îl înlocuiţi corect cu beep. E situaţia în care ne regăsim acum. Totuşi, pe fondul tensiunilor generate de această postare, această comunicare, am luat decizia pe care o consider corectă, mai ales în situaţia destul de tensionată de alcătuire a noului Guvern”, a mai declarat Demeter Andras.
Ministrul demisionar al Culturii afirmă că „suntem într-o situaţie în care de peste 20 de zile n-avem un Guvern cu depline puteri şi nici nu se arată vreo ieşire din acest impas în cadrul matematicii parlamentare existente”: „Cred că sunt de fapt şaua în care se bate să înţeleagă iapa (…) Deci, toată lumea are interese în plus, aşa cum s-a mai spus şi nu trebuie să facem niciun secret din asta. În Ministerul Culturii, într-adevăr, am luat nişte măsuri, suntem în mijlocul evaluării lor manageriale, sunt concursuri în derulare, deci toată lumea poate simţi într-un fel periclitate, diverse interese”
‘Sunt o victimă’
El afirmă că este „o victimă” – „o victimă rol principal, dacă e să ne referim la distribuţie, dar în acelaşi timp am şi şansa să fiu şi rolul secundar, adică colateral, pentru că cred că unii în momentul de faţă au încercat să mă transforme în buturuga mică, gata să răstoarne carul mare. A făcut un pas înapoi. Deci carul îşi poate continua traseul”.
Ministrul interimar al Culturii Demeter András István şi-a depus mandatul ca urmare a scandalului provocat de apariţia în spaţiul public a unei înregistrări în care foloseşte termeni injurioşi la adresa interesului naţional.
În demisia de onoare prezentată public, el anunţă şi că a cerut Parchetului să verifice autenticitatea înregistrării.
Ministrul Culturii: Îmi bag p… in interesul national, pentru că eu sunt ungur!
Ședința are loc în anul 2025, iar Demeter Andras le explică angajaților cum își bagă p… în interesul național, pentru că el este ungur.
„Zic: Doamna procuror, puteți să vă jucați cât vreți, dar dacă eu mă enervez, eu mă duc acum, că încă suntem în consiliul de administrație – toți ceilalți care am votat banii ăștia încă suntem în conducerea radioului -, mergem frumos, îi anunțăm pe ruși, vindem radioul cu 5 milioane (n.red., de euro), dumneavoastră nu mai aveți pretinsul prejudiciu, statul român va câștiga, va fi pe profit. Și îmi bag p(…)la în interesul național, pentru că eu sunt ungur! Deci dumneavoastră ar trebui să-mi dați o statuie, că am făcut ce voi n-ați fost în stare, și dumneavoastră mă fu(…)eți cu p(…)la îndoită aicea”.