Acasă Politică Declarația lui Ionuț Moșteanu la preluarea mandatului de la Apărare: România are...

Declarația lui Ionuț Moșteanu la preluarea mandatului de la Apărare: România are nevoie de o armată atractivă pentru tineri

0



Ionuț Moșteanu a preluat mandatul de ministru al Apărării Naționale: „România are nevoie de o armată atractivă pentru tineri, echipată și pregătită pentru vremurile complicate în care trăim”.

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, l-a întâmpinat pe ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, în prezența secretarului de stat Sorin-Dan Moldovan, șef al Departamentului pentru politica de apărare și relații internaționale, a secretarului de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Eduard Bachide, și a secretarului general al MApN, Codrin-Dumitru Munteanu.

„O Românie sigură, demnă și respectată în NATO”

„Vin cu respect pentru Armata României, cu loialitate față de soldații care servesc această țară și cu hotărârea de a contribui la o armată adaptată vremurilor în care trăim – modernă, puternică și respectată. Vin să fiu un partener corect și curajos al profesioniștilor din minister – să facem ordine în birocrație, să atragem bani europeni, să investim în oameni și în procesul de înzestrare modernă a Armatei Române.

România are nevoie de o armată atractivă pentru tineri, echipată și pregătită pentru vremurile complicate în care trăim. Voi colabora strâns cu președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan, pentru că avem aceeași viziune: o Românie sigură, demnă și respectată în NATO”, a declarat Ionuț Moșteanu la sfârșitul ceremoniei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .