De ce avem nevoie de grăsime în organism. Ce se întâmplă când procentul de grăsime corporală scade prea mult

De la eliberarea hormonilor până la reglarea temperaturii corpului, grăsimea are numeroase roluri importante în organism. Tocmai de aceea, obiectivele extreme de reducere a grăsimii corporale pot fi nesănătoase.

Grăsimea a fost demonizată ani la rând. Cultura dietelor ne îndeamnă să o ardem, unele companii promovează produse cu un conținut redus de grăsimi, iar pe forumurile dedicate fitnessului circulă constant sfaturi despre cum să ajungi la un procent cât mai mic de grăsime corporală. Este suficient să petreci câteva minute pe rețelele sociale pentru a găsi recomandări despre cum să obții un corp extrem de definit, cu musculatura foarte vizibilă.

În acest an, experții sunt îngrijorați că tendința de a avea un corp foarte slab reapare, uneori alimentată și de popularitatea medicamentelor pentru slăbit.

Deși excesul de grăsime poate crește riscul unor probleme de sănătate și poate duce la obezitate, nici un procent prea mic de grăsime corporală nu este benefic. Potrivit mai multor specialiști, încercarea de a elimina aproape complet grăsimea din organism poate avea consecințe negative atât biologice, cât și sociale.

„Trebuie să ne iubim grăsimea”, spune Elif Oral, endocrinolog și profesor de medicină la Universitatea din Michigan. „Are un rol biologic extrem de important.”

Dar de câtă grăsime avem, de fapt, nevoie? Și de ce poate fi periculos să avem prea puțină?

De ce este importantă grăsimea corporală

În linii mari, există două tipuri de grăsime: grăsimea alimentară și grăsimea corporală.

Grăsimea alimentară este cea pe care o consumăm prin mâncare, în timp ce grăsimea corporală reprezintă una dintre modalitățile prin care organismul stochează energia de care nu are nevoie imediat.

Atunci când mâncăm, grăsimile, carbohidrații și proteinele sunt descompuse în componente simple pe care organismul le poate folosi drept combustibil. Carbohidrații sunt transformați în glucoză, proteinele în aminoacizi, iar grăsimile în acizi grași.

Dacă o persoană consumă în mod constant mai multe calorii decât folosește, celulele adipoase, cunoscute sub numele de adipocite, stochează surplusul de nutrienți sub formă de lipide. În consecință, celulele adipoase își măresc volumul.

Astăzi știm însă că grăsimea corporală nu este doar un depozit pasiv de energie, ci un organ activ care contribuie la reglarea mai multor funcții ale organismului.

La fel ca în povestea „Goldilocks și cei trei urși”, corpul funcționează cel mai bine atunci când există un echilibru. Atât prea multă grăsime, cât și prea puțină pot fi dăunătoare sănătății.

Mikael Ryden, profesor specializat în cercetarea clinică și experimentală a țesutului adipos la Institutul Karolinska din Suedia, compară grăsimea corporală cu un depozit specializat. Aceasta păstrează nutrienții atunci când energia este disponibilă din abundență și îi eliberează atunci când corpul are nevoie de ei.

Acest sistem i-a ajutat pe strămoșii noștri să supraviețuiască perioadelor în care hrana era insuficientă.

Un alt rol important al țesutului adipos este comunicarea cu restul organismului.

Celulele adipoase produc hormoni care transmit organismului informații despre cantitatea de energie disponibilă și despre nivelul de sațietate.

Unul dintre cei mai studiați hormoni este leptina.

„Leptina îi transmite creierului că există suficiente rezerve de energie, iar atunci creierul se poate relaxa, într-un fel”, explică Oral.

Acest lucru permite organismului să acorde energie unor procese importante, precum reproducerea și lupta împotriva infecțiilor.

Atunci când nivelul leptinei scade foarte mult, creierul percepe lipsa rezervelor de energie ca pe o amenințare, iar unele funcții esențiale pot deveni mai puțin prioritare.

Grăsimea corporală este importantă și pentru menținerea temperaturii corpului.

Grăsimea albă stochează energia în exces și acționează și ca strat izolator. În același timp, grăsimea brună și cea bej conțin celule specializate care ard energie pentru a produce căldură și pentru a ajuta organismul să își mențină temperatura.

Ce se întâmplă când avem prea puțină grăsime corporală

Efectele negative ale excesului de grăsime sunt bine cunoscute. Printre ele se numără un risc mai mare de boli cardiovasculare, diabet de tip 2, anumite forme de cancer și osteoartrită.

Însă nici un nivel prea scăzut de grăsime nu este sănătos.

Atunci când procentul de grăsime corporală scade prea mult, de exemplu din cauza unei restricții calorice severe, sănătatea și funcționarea organismului pot fi afectate profund, explică Jessica Maung, cercetătoare în domeniul bolilor metabolice la Universitatea din Michigan.

„Prea puțin țesut adipos duce la perturbarea funcționării organelor și a organismului în ansamblu”, spune aceasta.

Când corpul rămâne cu prea puține rezerve de grăsime, încearcă să economisească energie și intră, practic, într-o stare asemănătoare înfometării.

Unele funcții încep să fie reduse sau încetinite, inclusiv activitatea sistemului imunitar.

În lipsa rezervelor de energie, organismul începe să descompună masa musculară. În același timp, procesele de formare și reparare a oaselor sunt afectate.

Acest lucru poate duce la fragilitate și la creșterea riscului de fracturi, explică Fredrik Karpe, profesor de medicină metabolică la Universitatea Oxford.

„Nu este o situație sănătoasă”, spune Karpe, mai ales pentru că organismul rămâne fără suficiente rezerve pentru a face față unei infecții grave sau unei alte urgențe medicale.

Prea puțină grăsime corporală poate afecta și hormonii, precum și sănătatea reproductivă.

La bărbații care ajung extrem de slabi din cauza unui aport energetic insuficient pe termen lung, nivelul testosteronului poate scădea, la fel și nivelul de energie și performanța fizică.

Unele sportive care au un procent foarte mic de grăsime corporală pot avea menstruații neregulate sau pot ajunge la absența completă a ciclului menstrual.

Mai multe studii au constatat și că persoanele care au o greutate mai mare la vârsta mijlocie sau înaintată pot avea șanse mai mari de supraviețuire în timpul unor boli critice.

De exemplu, deși persoanele cu obezitate au un risc mai mare de a dezvolta boli cardiovasculare, unele cercetări au arătat că pot avea un risc mai mic de deces decât persoanele mai slabe care suferă de aceeași afecțiune. Acest fenomen este cunoscut sub numele de „paradoxul obezității”.

Potrivit lui Oral, o rezervă suplimentară de grăsime ar putea ajuta organismul să reziste mai bine unor evenimente grave precum infarctul, accidentul vascular cerebral sau alte boli acute.

În cazurile extreme, un nivel foarte scăzut de grăsime corporală poate avea consecințe severe sau chiar fatale.

De exemplu, anorexia nervoasă poate provoca leziuni permanente ale organelor și, în unele cazuri, deces.

De câtă grăsime avem nevoie

Este surprinzător de dificil să măsori exact procentul de grăsime corporală, iar specialiștii subliniază că nu există o valoare universală pe care toată lumea ar trebui să o urmărească.

Nevoile diferă de la o persoană la alta.

Totuși, ca orientare generală, bărbații adulți sănătoși au de obicei între aproximativ 10% și 20% grăsime corporală, iar femeile adulte sănătoase între aproximativ 20% și 29%.

La persoanele care trăiesc cu obezitate, procentul de grăsime corporală depășește adesea 30%.

În ceea ce privește nivelul optim, „este foarte dificil să stabilim exact un interval”, spune Ryden.

Acesta poate varia în funcție de individ, sex și origine etnică.

La sportivi, procentul de grăsime corporală tinde să fie mai mic.

În cercetările sale, Tamara Hew-Butler, specialistă în performanță sportivă la Wayne State University din Detroit, împreună cu colegii săi, a analizat peste 700 de sportivi folosind scanări DEXA.

Aceste scanări măsoară compoziția corporală, inclusiv cantitatea de grăsime internă.

„Cel mai mic procent de grăsime corporală pe care l-am identificat la un sportiv a fost de 10% la un bărbat și 16% la o femeie”, spune Hew-Butler.

Unii participanți au fost surprinși de rezultate. Deși se antrenau în mod regulat, unii dintre ei credeau că au un procent de grăsime de doar 1-2%.

Contează însă și locul în care grăsimea este depozitată.

Grăsimea viscerală, cunoscută și drept grăsime abdominală, poate fi deosebit de periculoasă atunci când este prezentă în exces.

Spre deosebire de grăsimea aflată imediat sub piele, grăsimea viscerală înconjoară organele interne importante și poate elibera substanțe inflamatorii.

Acestea pot crește tensiunea arterială și pot afecta modul în care organismul răspunde la insulină, îngreunând controlul glicemiei și crescând riscul de diabet de tip 2.

Cum poate fi măsurată grăsimea corporală

Există mai multe metode prin care poate fi estimată cantitatea de grăsime din organism.

Cele mai detaliate evaluări sunt realizate prin scanări DEXA ale întregului corp. Acestea pot face diferența între grăsime corporală, masă musculară slabă și masă osoasă.

Dezavantajul este că necesită echipamente speciale și pot fi costisitoare.

O metodă populară pentru acasă este testul pliurilor cutanate.

Acesta presupune măsurarea grosimii stratului de grăsime aflat sub piele prin prinderea acestuia cu ajutorul unui instrument special numit adipometru sau șubler pentru pliuri cutanate.

Totuși, această metodă poate măsura doar stratul de grăsime din anumite zone ale corpului și nu poate evalua direct grăsimea viscerală.

În plus, testele pliurilor cutanate nu sunt foarte precise și pot indica valori mai mici decât cele reale.

O altă variantă pentru acasă este folosirea cântarelor inteligente.

Acestea funcționează prin transmiterea unui curent electric de intensitate foarte mică prin corp, pentru a estima masa de grăsime.

Însă rezultatele pot fi influențate de cantitatea de lichide din organism, motiv pentru care aceste dispozitive nu sunt considerate foarte precise pentru măsurarea procentului de grăsime corporală.

De asemenea, ele nu pot arăta unde este depozitată grăsimea și nici nu pot face diferența clară între grăsimea viscerală și celelalte tipuri de țesut adipos.