Prim-vicepreședintele PNL, Dan Motreanu, a reacționat miercuri seară după decizia Tribunalului București de suspendare provizorie a hotărârilor adoptate la Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie. Liderul liberal a transmis că PNL respectă deciziile instanțelor, însă va utiliza toate căile legale pentru a apăra votul exprimat de delegații la Congres și mandatul acordat noii conduceri.
Tribunalul București a dispus suspendarea provizorie a hotărârilor prin care au fost aleasă noua conducere a PNL și adoptate modificările statutare, în urma unei acțiuni formulate de un grup de 18 lideri liberali contestatari.
Dan Motreanu: „Vom folosi toate căile legale”
Dan Motreanu susține că reuniunea extraordinară a PNL s-a desfășurat cu respectarea statutului partidului și a regulilor interne, iar deciziile adoptate reflectă voința democratică a delegaților.
„Interesantă rescriere a definiţiei democraţiei: când nu te prezinţi la vot, câştigi la tribunal. Congresul PNL a fost organizat cu respectarea statutului şi a regulilor interne. De aceea, vom folosi toate căile legale pentru a apăra votul celor 1.800 de liberali şi mandatul pe care aceştia l-au dat: fără PSD”, a scris Dan Motreanu pe Facebook.
Liderul PNL: „Respectăm justiția, dar apărăm votul celor 1.800 de liberali”
Prim-vicepreședintele liberal afirmă că direcția unui partid trebuie stabilită prin votul membrilor, nu prin acțiuni inițiate de o minoritate în instanță.
„Respectăm justiţia. Dar vom apăra, până la capăt, dreptul şi autonomia membrilor noştri de a decide viitorul partidului prin votul lor”, a adăugat Dan Motreanu.
Tribunalul București a suspendat hotărârile Congresului PNL
Tribunalul București a dispus miercuri suspendarea provizorie a tuturor hotărârilor adoptate la Congresul Extraordinar al PNL din 21 iunie, inclusiv a celor privind alegerea noii conduceri și modificarea Statutului partidului.
Decizia este executorie de drept, însă nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Acțiunea a fost introdusă de un grup de 18 lideri liberali contestatari, printre care Monica Anisie, Lucian Bode, Rareș Bogdan, Sorin Cîmpeanu și Alina Gorghiu. Aceștia au invocat presupuse nereguli privind convocarea și desfășurarea Congresului, solicitând suspendarea și anularea hotărârilor adoptate.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .