Cristian Diaconescu, fost consilier prezidențial, a vorbit despre actuala situație și critică negocierile cu partidele extremiste privind susținerea pentru viitorul Guvern. Fostul ministru de Externe a avut un răspuns tranșant și când a fost întrebat dacă consideră că ar trebui să aibă loc alegeri anticipate. „Vreți să-și piardă pensia în Parlament? Doamne ferește!”.
Cristian Diaconescu nu este de acord cu negocierile care se poartă cu partidele extremiste privind susținerea pentru viitorul Guvern.
„Haideți să vedem în ce măsură un stat care are probleme enorme din perspectivă economică, o nemulțumire publică uriașă și un război la frontieră care a lovit România direct și imediat, fiind vorba de cetățeni ai României, este guvernabilă sau nu. Discutăm pe surse de la partide, doi cetățeni candidați pentru a fi prim-miniștri chiar discută cu partidele extremiste. Păi noi ce imagine la societatea românească și în exterior transmitem. În acest moment, nu știu cine numeric își asumă majoritățile, pentru că, ideologic, consecvență nu mai există”, a declarat acesta la Digi24.
Atac la parlamentari
Fostul consilier spune că parlamentarii care votau să nu fie doborâte drone, acum sunt buni pentru a face parte din majoritatea guvernamentală.
„Din acest punct de vedere, la număr contează faptul că, de exemplu, la un moment dat, niște parlamentari votau ca noi să nu avem voie legal să doborâm drone în acest moment sunt valabil pentru a face parte din majoritățile guvernamentale. Situația mi se pare inadmisibilă, incalificabilă, nu vreau să fiu idiotul util al nimănui, să vorbesc de un partid sau altul, pentru că responsabilitatea este a lor, a tuturor. Noi suntem cei care vom judeca ce, care sunt consecințele demersurilor pe care le fac”, a mai spus Diaconescu.
Fostul consilier prezidențial subliniază că normal ar fi fost ca premierul desemnat să vina pregătit la întâlnirea cu partidele.
„Întâi de toate, se vine cu asumarea unui program de guvernare, cu miniștrii profesioniști care să aibă capacitatea de a implementa acel guvern și acel Executiv din punct de vedere al acțiunilor. Și atunci, da, putem să ne pronunțăm. Cine, care de la partid îl mai convinge pe unu și pe altul este de un ridicol total”, mai spune acesta.
„Bătaie de joc” unele negocieri dintre partide
Diaconescu îi critică pe politicieni pentru felul în care se poartă negocierile. De asemena, avertizează asupra faptului că, România va avea de suferit în urma acestei situații.
„Sunt partide care au hotărât de vreo trei, patru ori că nu se vor asocia cu alte partide și acum discutăm că s-ar asocia cu exact aceleași partide. Asta e bătaie de joc. Faptul că se întâmplă acest lucru, fiți sigură că vom deconta cu toții, și intern și internațional.
Dacă România este evaluată la junk în septembrie, uitați de orice OCDE. Dacă România nu face dovada, din punct de vedere al Executivului, faptul că poate implementa o serie de măsuri, uitați de orice OCDE. Doi, în acest moment, toată Europa știe și se pregătește ca o posibilitate, ca în 4-5 ani, Federația Rusă să atace un stat NATO, să nu poată fi pusă în aplicare. Deja se fac scheme, se fac strategii, unde suntem? Pentru că fără un mandat, de exemplu, diplomația română, de la ministrul de Externe până la ultimul diplomat, până la ambasadori, nu pot acționa. Mandatul trebuie să vină de la Executiv. Noi n-avem Executiv, am închis discuția”, a mai spus acesta.
Întrebat dacă consideră că este nevoie de alegeri anticipate, Diaconescu a avut un răspuns ironic.
„Vreți să-și piardă pensia în Parlament? Doamne ferește!”.