Coreea de Nord a efectuat un test cu un „nou tip” de torpilă de precizie care utilizează Inteligenţa Artificială în sistemele de ghidaj şi de detecţie a ţintei, a anunţat sâmbătă agenţia oficială KCNA, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Testul submarin al acestui sistem, numit Zam-2.0, a avut loc joi, precizează KCNA, adăugând că „tehnologia IA a fost aplicată în detecţia ţintelor şi în funcţia de ghidaj a noii torpile de tip super-rapid cu ghidaj de înaltă precizie”.
Testul a arătat că „tehnologia de bază permite creşterea eficienţei propulsiei şi a performanţelor dispozitivului de propulsie”, a subliniat agenţia, precizând că „peste 180 de serii de teste diferite” au fost realizate în cursul ultimilor cinci ani.
Acest anunţ intervine la câteva zile după testele efectuate de Phenian cu două tipuri de rachete de croazieră strategice lansate de pe submarine, potrivit KCNA.
La începutul lui octombrie, Phenianul a anunţat, de asemenea, că a testat cu succes o rachetă hipersonică cu rază de acţiune intermediară utilizând IA pentru a putea să-i modifice traiectoria la joasă altitudine.
Torpilele sunt concepute să lovească ţinte duşmane cu mare viteză sub apă, dar introducerea anunţată a IA ar putea de asemenea să permită Coreei de Nord să efectueze manevre de evitare cu torpilele şi acestea să ia decizii în mod autonom pentru a deruta un adversar, afirmă analiştii.
„Coreea de Sud şi SUA folosesc momeli pentru a deturna torpilele, dar IA-ul ar putea ajuta la distingerea ţintelor adevărate de momeli”, a declarat pentru AFP Lim Eul-chul, profesor la universitatea Kyungnam.
El a adăugat că prin testarea acestor torpile lansate de pe submarine „Phenianul consacră resurse considerabile pentru a demonstra că mijloacele strategice americane pot fi făcute ineficiente”.
În septembrie, liderul nord-coreean Kim Jong Un a subliniat necesitatea ameliorării „nivelului de inteligenţă artificială” în sistemele de armament ale ţării.
Analiştii estimează că Phenianul ar putea înregistra progrese rapide în tehnologia rachetelor datorită susţinerii militare ruseşti, în schimbul trimiterii de trupe şi de armament pentru a susţine războiul purtat de Moscova împotriva Ucrainei.
Aceste teste de arme intervin în contextul în care se înmulţesc speculaţiile în jurul unei posibile întâlniri între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, într-un moment în care liderii lumii se pregătesc să se întâlnească la summitul APEC la jumătatea lui noiembrie, în China.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .