Acasă Economie Consiliul Naţional Român al CME va dezbate subiectul dezvoltării infrastructurii de reîncărcare...

Consiliul Naţional Român al CME va dezbate subiectul dezvoltării infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice

0



Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), în parteneriat cu OMV Petrom, organizează marţi conferinţa „Electromobilitate: Cadrul de reglementare şi premisele dezvoltării infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice”, informează AGERPRES.

„În condiţiile actuale ale sistemului electroenergetic apare necesară analiza performanţelor energetice şi de mediu a automobilelor electrice în comparaţie cu automobilele clasice. Creşterea ponderii automobilelor electrice a permis punerea în evidenţă a avantajelor acestora dar şi a unor probleme care limitează performanţele lor: numărul insuficient de staţii de încărcare, durata mare de încărcare, autonomia încă redusă, rezolvarea problemelor legate de încălzire, răcire, ventilaţie a automobilului. Este necesară optimizarea staţiilor de încărcare care prin structura lor specifică pot influenţa performanţele reţelei electrice de alimentare”, notează organizatorii, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, la eveniment vor participa, printre alţii: Ştefan Gheorghe – director executiv al CNR-CME, Sorin Elisei – director general în Ministerul Energiei, Gabriel Andronache – vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniu Energiei (ANRE), Alexandru Maximescu – vicepreşedinte Regulatory and Corporate Public Affairs la OMV Petrom, Tudor Roşca – preşedintele Asociaţiei pentru Electromobilitate (AERO), Virgil Popescu – şef Public Affairs la Dacia, şi Silviu Zamfirache – manager Departament Strategie în cadrul Distribuţie Oltenia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .