Acasă Sănătate Comisia Europeană trimite România în fața Curții de Justiție a UE: motivele...

Comisia Europeană trimite România în fața Curții de Justiție a UE: motivele invocate

0



Comisia Europeană a decis astăzi să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru faptul că nu s-a asigurat că CNAS (Casa Națională de Asigurări de Sănătate) efectuează plățile către operatorii de farmacii în termenele stabilite de Directiva privind întârzierea în efectuarea plăților (Directiva 2011/7/UE).

Ce spune CE

Comisia consideră că, în România, întârzierea efectuării plăților datorate operatorilor de farmacii este atât sistemică, cât și persistentă.

În temeiul articolului 4 alineatul (4) litera (b) din directivă, entitățile publice care furnizează îngrijiri medicale trebuie să deconteze tranzacțiile comerciale în termen de maximum 60 de zile calendaristice.

CNAS a depășit în mod constant acest termen la efectuarea plăților către farmaciile care furnizează medicamente pacienților, consideră CE.

„Întrucât nu s-a asigurat că CNAS efectuează plățile către operatorii de farmacii în termenul prevăzut, România și-a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul directivei.

În aprilie 2024, Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere, urmată de un aviz motivat în februarie 2025 și de un aviz motivat suplimentar în ianuarie 2026. Comisia consideră că eforturile depuse de autorități au fost, până în prezent, insuficiente. Prin urmare, Comisia trimite România în fața CJUE”, acuză Comisia Europeană.

Efecte 

„Întârzierile în efectuarea plăților slăbesc lanțurile de aprovizionare, împiedică creșterea și competitivitatea întreprinderilor și le afectează capacitatea de a inova și de a se dezvolta.

Întrucât întârzierile în efectuarea plăților constituie un obstacol major în calea competitivității pieței unice, decizia face parte din eforturile Comisiei de asigurare a respectării legislației, menite să elimine barierele de pe piața unică în 11 domenii prioritare, după cum s-a anunțat în comunicarea intitulată „Un cadru de reglementare al UE mai simplu, mai clar și mai bine aplicat”.

În mod similar, în Raportul său anual pentru 2026 privind competitivitatea pieței unice, Comisia și-a anunțat intenția de a acorda prioritate asigurării respectării legislației împotriva întârzierilor în efectuarea plăților de către autoritățile publice.

Poziția proactivă a Comisiei urmărește să asigure faptul că toate întreprinderile, în special IMM-urile, care reprezintă 99 % din întreprinderile europene, primesc plățile la timp, astfel încât să poată menține fluxuri de numerar sănătoase și să poată investi cu încredere în viitorul lor”, a explicat CE într-un comunicat. 

Context  

În România, rambursarea medicamentelor face parte din sistemul public de sănătate, care funcționează în cadrul CNAS.

Farmaciile joacă un rol esențial în acest sistem.

Ele achiziționează medicamente de la producători și distribuitori pe propria cheltuială, apoi le distribuie pacienților în cadrul sistemului public național de asigurări de sănătate.

Ulterior, CNAS le rambursează farmaciilor medicamentele eliberate.

De fapt, farmaciile finanțează în prealabil aprovizionarea cu medicamente, asigurându-se, în același timp, că pacienții au acces în timp util la tratamentele de care au nevoie.

În aprilie 2024, în urma plângerilor primite din partea unor asociații ale farmaciilor care reprezintă peste 500 de farmacii independente, Comisia a decis să lanseze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva României.

Conform celor mai recente informații furnizate de autoritățile române, farmaciile sunt plătite, în medie, cu 62-79 de zile după termenul de 60 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .