Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a lansat, vineri, o aplicaţie ce poate fi accesată prin linkul https://cnas.ro/spitale/ şi care oferă informaţii despre indicatorii esenţiali ai activităţii spitalelor – numărul de paturi ocupate, pacienţii trataţi, durata unei internări.
„Aplicaţia oferă, pentru prima dată, o imagine clară de ansamblu asupra modului în care funcţionează sistemul spitalicesc din România. Cu ajutorul acesteia, oricine poate vedea indicatori esenţiali ai activităţii spitalelor: câţi pacienţi tratează, cât durează în medie o internare, cum sunt utilizate paturile, cum sunt folosite resursele şi cum se compară fiecare spital cu alte unităţi similare din ţară. Sunt informaţii care, până acum, erau greu de accesat sau dispersate în mai multe surse. (…) Scopul nostru este simplu: să luăm cele mai bune decizii pentru pacienţi. Cred cu tărie că în sănătate putem obţine rezultate mai bune cu resursele pe care le avem, dacă le folosim mai eficient. Datele ne arată unde sistemul funcţionează bine şi unde este nevoie de schimbare. Fără date, reforma se bazează pe percepţii. Cu date, reforma se bazează pe dovezi”, a transmis preşedintele CNAS, Horaţiu-Remus Moldovan, conform unui comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit acestuia, datele indică faptul că gradul mediu de ocupare a paturilor pentru pacienţii acuţi este de aproximativ 63%; în medie, unul din trei paturi contractate rămâne neocupat; peste 140 de spitale au un grad de ocupare sub 60%; în 63 de spitale, ocuparea este sub 50%; în acelaşi timp, marile spitale de urgenţă sunt frecvent supraaglomerate.
„Problema nu este numărul total de paturi: avem suficiente paturi la nivel naţional, însă distribuţia lor reflectă, în multe cazuri, o realitate demografică şi epidemiologică ce s-a schimbat semnificativ în ultimii ani. Structura cheltuielilor trebuie analizată cu atenţie: în jumătate dintre spitale, cheltuielile de personal depăşesc 79% din valoarea serviciilor medicale realizate, respectiv din veniturile obţinute de spitale de la casele de asigurări de sănătate; în zeci de spitale, acestea depăşesc 90%. Acest lucru nu reprezintă o critică la adresa managementului spitalelor, ci un semnal că organizarea şi finanţarea reţelei spitaliceşti trebuie adaptate realităţilor actuale, astfel încât să rămână suficiente resurse pentru medicamente, materiale sanitare şi investiţii”, a adăugat Moldovan.
El a evidenţiat că o mai bună alocare a resurselor înseamnă servicii medicale mai eficiente, acces mai bun pentru pacienţi, investiţii acolo unde este cea mai mare nevoie, un sistem de sănătate mai echitabil şi mai sustenabil.
„Nu putem administra eficient ceea ce nu măsurăm: această aplicaţie reprezintă un pas important către o cultură a deciziilor bazate pe date şi către un sistem de sănătate mai transparent. (…) Un sistem pe care îl înţelegem împreună este un sistem pe care îl putem îmbunătăţi împreună”, a a punctat şeful CNAS.
Aplicaţia este realizată pe baza datelor CNAS de către ec. dr. Cosette Chichirău şi este accesibilă oricui.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .