Acasă Sănătate Clujul va avea cea de-a 14-a subunitate ISU-SMURD, la Ţaga

Clujul va avea cea de-a 14-a subunitate ISU-SMURD, la Ţaga

0



În judeţul Cluj urmează să fie construită cea de-a 14-a subunitate ISU-SMURD, în Ţaga, în acest sens fiind emis de către Consiliul Judeţean (CJ) certificatul de urbanism necesar.

„Consiliul Judeţean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar autorizării lucrărilor de construire a unei subunităţi ISU – SMURD pe teritoriul comunei Ţaga, care va deservi toate cele cinci sate aparţinătoare, dar şi comunele situate în vecinătate. (…) Viitorul sediu al Subunităţii ISU-SMURD Ţaga va avea o suprafaţă construită de 474,22 metri pătraţi, pe două niveluri (P+E) şi va fi edificat pe un teren în suprafaţă de circa 1.600 de metri pătraţi. Punctul de intervenţie va beneficia de toate echipamentele şi dotările specifice, acesta urmând a fi deservit de pompieri, paramedici, dispeceri şi funcţionari administrativi”, se arată într-un comunicat trimis luni de CJ Cluj.

Potrivit sursei citate, Serviciul SMURD din localitatea Ţaga este gândit să funcţioneze în regim de lucru pe ture, deschis 7 zile din 7, 24 de ore din 24, în vederea acordării primului ajutor pe raza comunei şi a întregii zone nord-estice a judeţului, la nevoie, potrivit Agerpres.

„Este un proiect important destinat creşterii siguranţei bunurilor şi a vieţii clujenilor din această zonă a judeţului. După ce l-am avizat în Comisia de Urbanism a instituţiei, proiectul face, iată, paşi concreţi în vederea obţinerii autorizaţiei de execuţiei a lucrărilor. Ne dorim ca această investiţie să se realizeze într-un timp cât mai scurt, astfel încât timpul de intervenţie în zonă al echipajelor să fie semnificativ redus”, a declarat, citat în comunicatul de presă, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

În prezent, în judeţul Cluj există 13 puncte de intervenţie ISU-SMURD, dotate cu echipaje de prim-ajutor, în localităţile: Cluj-Napoca, Dej, Gherla, Turda, Câmpia Turzii, Huedin, Aghireşu, Băişoara, Gilău, Floreşti, Mociu şi Jucu.

De asemenea, o nouă subunitate de acest tip este în construcţie în localitatea Chinteni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .