Circulaţia feroviară pe relaţia Giurgiu Nord – Ruse a fost reluată sâmbătă, informează Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A, printr-un comunicat.
De asemenea, „problema tehnică apărută la locomotiva trenului internaţional IRN 461 „România” a fost remediată, iar trenul şi-a reluat deplasarea de la km 0+300, pe teritoriul Bulgariei”, se menţionează în comunicatul remis Agerpres.
Anterior, trenul internaţional IRN 461 „România”, operat de CFR Călători pe teritoriul României, a rămas oprit pe podul feroviar Giurgiu – Ruse, în zona aflată pe teritoriul Bulgariei, ca urmare a unei probleme tehnice apărute la locomotivă. Potrivit administratorului de infrastructură feroviară, trenul a plecat din staţia Giurgiu Nord la ora 13:27 şi, după trecerea frontierei, a fost oprit pe teritoriul bulgăresc.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .