Cele două vedete ale echipelor calificate în finala Cupei Mondiale 2026, argentinianul Lionel Messi şi spaniolul Lamine Yamal, sunt despărţiţi de 20 de ani şi 19 zile, cea mai mare diferenţă de vârstă între doi adversari în ultimul act al competiţiei, scrie news.ro.
Douăzeci de ani şi nouăsprezece zile îl despart pe argentinianul Lionel Messi, născut pe 24 iunie 1987, la Rosario, de spaniolul Lamine Yamal, născut pe 13 iulie 2007, la Esplugues de Llobregat, lângă Barcelona.
Cei doi jucători se înfruntă pentru prima dată în carierele lor, dar au în spate o istorie unică. La câteva luni după naşterea lui Lamine Yamal, Messi i-a făcut acestuia o baie în cadrul unei campanii foto UNICEF.
Recordul diferenţei de vârstă între doi jucători ai aceluiaşi meci, la turneele finale de Cupă Mondiale aparţine portughezului Cristiano Ronaldo, pe care îl separă de uzbecul Bekhrouz Karimov 22 de ani şi 183 de zile.
Cei doi au fost adversari în faza grupelor, în Portugalia – Uzbekistan 5-0.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .