Ce s-a descoperit despre sunetele care ne scot din minți: Misofonia nu e 'în alb sau negru', cercetătorii vin cu o nouă teorie

Aproape unul din cinci oameni suferă de misofonie, o reacție intensă și greu de controlat la sunete obișnuite precum mestecatul, respirația zgomotoasă sau adulmecatul. Deși fenomenul este surprinzător de răspândit, oamenii de știință încă încearcă să înțeleagă exact ce se întâmplă în creierul celor afectați.

Un nou studiu publicat în revista Human Brain Mapping, realizat de cercetători de la Institutul Neurologic din Montreal și Universitatea din Oklahoma, aduce indicii importante: misofonia pare să fie legată de activitatea unei zone-cheie din creier – cortexul insular anterior, implicat în procesarea dezgustului, durerii și atenției, aflăm din Science Alert.

Această regiune face parte din așa-numita rețea de saliență, un sistem cerebral care selectează și prioritizează informațiile relevante din mediul înconjurător. Practic, ea decide ce stimuli merită atenția noastră – iar în cazul misofoniei, reacția la anumite sunete pare exagerată.

Misofonia, mai degrabă un spectru decât o tulburare clar delimitată

Cercetătorii au analizat scanări cerebrale (IRM funcțional) de la 162 de adulți, completate de date separate de la 777 de persoane pentru a estima severitatea simptomelor. Rezultatele arată că intensitatea misofoniei este strâns legată de cât de sincronizată este activitatea cortexului insular anterior cu zonele cerebrale responsabile de auz și mișcare.

Un aspect esențial: nu există o graniță clară între persoanele cu misofonie și cele fără. În schimb, tulburarea pare să existe pe un continuum, de la forme ușoare la reacții severe.

„Rezultatele noastre oferă dovezi că misofonia există într-un spectru, cu diferențe observabile în populația generală”, notează autorii studiului.

Diferită de anxietate sau depresie

Deși misofonia apare adesea alături de anxietate, depresie sau trăsături din spectrul autismului, cercetarea arată că tiparele cerebrale asociate sunt distincte. Cu alte cuvinte, nu este doar un simptom al altor afecțiuni, ci are mecanisme proprii.

Limitări și pașii următori

Un detaliu important: participanții la scanările cerebrale nu au fost întrebați direct despre misofonie, iar reacțiile lor au fost estimate statistic. De asemenea, nu au fost testate reacții la sunete declanșatoare în laborator.

Totuși, această abordare are și avantaje – oferă o imagine mai realistă a fenomenului în populația generală, nu doar în cazurile severe.

Cercetătorii spun că următorul pas este studierea directă a persoanelor diagnosticate și folosirea unor metode avansate de neuroimagistică pentru a înțelege mai clar cum apare misofonia în creier.

Concluzia este următoarea: dacă sunetele banale te irită peste măsură, nu ești singur – iar știința începe, în sfârșit, să explice de ce.