Acasă Sport Ce i-au transmis organizatorii turneului de la Cleveland Soranei Cîrstea, după ce...

Ce i-au transmis organizatorii turneului de la Cleveland Soranei Cîrstea, după ce românca a anunțat că i-a fost furat trofeul

0



Sorana Cîrstea a avut parte de o întâmplare nefericită în acest week-end. Sportiva a anunţat că trofeul primit după ce a câştigat turneul de la Cleveland i-a fost furat din camera de hotel de la New York, unde era cazată pentru US Open.

„Cine mi-a furat trofeul de la Cleveland din camera 314 a hotelului Fifty Sonesta, vă rog să mi-l înapoiaţi. Nu are nicio valoare materială, ci doar sentimentală”, a scris jucătoarea clasată pe locul 71 mondial

La câteva ore după ce totul a devenit public, organizatorii turneului de la Cleveland au reacţionat:

„Nu te putem lăsa să pleci acasă fără niciun trofeu!”, a precizat Tennis in the Land într-un story pe Instagram, potrivit news.ro.

Furnizorul trofeelor se va ocupa de această prolemă în cel mai scurt timp, au mai precizat americanii.

Pentru Sorana Cîrstea, acesta a fost primul turneu WTA câştigat din 2021.

Venită din calificări, Sori a triumfat la Cleveland, după o finală cu Ann Li

Sorana Cîrstea, venită din calificări, a câştigat turneul WTA 250 Tennis in the Land Powered by Rocket, de la Cleveland, după ce a dispus în finală de americanca Ann Li.

Românca (35 de ani) a câştigat repede primul set al finalei cu americanca Ann Li (25 de ani, locul 69 WTA), impunându-se în 35 de minute cu 6-2. În setul al doilea Sorana a condus cu 3-1 şi 4-2, iar la 5-3 a ratat trei mingi de meci, Ann Li apropiindu-se la 5-4. Sorana a câştigat pe propriul serviciu şi, după un meci de o oră şi 26 de minute, a cucerit trofeul (6-2, 6-4 în finală).

Pentru Sorana Cîrstea este al treilea titlu WTA din carieră la simplu, după Tashkent 2008 şi Istanbul 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.