Acasă Sănătate Caravană medicală în Delta Dunării: consultații pentru locuitorii din satele izolate

Caravană medicală în Delta Dunării: consultații pentru locuitorii din satele izolate

0



Locuitorii comunei CA Rosetti din Delta Dunării sunt aşteptaţi vineri şi sâmbătă în satul Letea pentru analize medicale şi produse farmaceutice gratuite oferite în cadrul unei caravane organizate de Asociaţia Medicilor Creştini din România (AMCR).

Viceprimarul comunei CA Rosetti, Nicolae Graciov, a declarat, pentru AGERPRES, că în cele cinci sate ale unităţii administrativ-teritoriale din Delta Dunării există 570 de locuitori, medicii care oferă consultaţii gratuite venind în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării de două ori pe an, în primăvară pentru o evaluare a stării de sănătate a eventualilor beneficiari şi toamna pentru examenele medicale.

„În comună avem un medic de familie, dar, din păcate, vârsta şi situaţia medicală nu-i permit să fie la ce ne-am dorit noi. Nici nu-l putem da afară, pentru că, dacă pleacă, altul vine foarte greu sau nu vine deloc. Acum, medicii aduc aparatură şi am înţeles că vor veni doctori cu diferite specializări, stomatologie, cardiologie, pneumologie”, a afirmat viceprimarul, potrivit Agerpres.

Nicolae Graciov a mai spus că populaţia poate beneficia de consultaţii medicale gratuite vineri şi sâmbătă, între orele 10:00 şi 18:00, la dispensarul din satul Letea.

„Nu se vor putea deplasa în toate satele comunei. Vor fi doar la dispensarul din Letea, aceasta fiind localitatea cu cea mai mare populaţie, vreo 240 de persoane”, a menţionat Graciov.

Localităţile din comuna CA Rosetti sunt printre cele mai izolate din judeţul Tulcea, în condiţiile în care accesul la unele dintre ele se face atât pe calea apei, cât şi terestru.

De peste 20 de ani, autorităţile medicale din judeţ au semnalat deficitul de specialişti în domeniu, Tulcea fiind unul dintre judeţele în care problema s-a resimţit devreme în principal datorită poziţionării geografice şi a lipsei unei infrastructuri specifice marilor centre universitare.

Autorităţile naţionale au adoptat un cadru legislativ care le permite medicilor de familie stabiliţi în localităţile izolate ale Deltei să primească un spor de izolare, iar la rândul lor unele autorităţi locale acordă spaţii şi facilităţi pentru a-i atrage.

În condiţiile în care populaţia este îmbătrânită şi are posibilităţi financiare reduse, accesul la servicii medicale de calitate pentru populaţia din zonele înconjurate de ape este dificil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .