Acasă Sport Campionatul European de fotbal feminin: Spania învinge Germania cu 1-0 în prelungiri...

Campionatul European de fotbal feminin: Spania învinge Germania cu 1-0 în prelungiri și se califică în finala competiției

0



Aitana Bonmatí a marcat în minutul 113 și a calificat Spania în prima sa finală la Campionatul European feminin, după o victorie de 1-0 împotriva Germaniei. Ibericele vor juca pentru trofeu împotriva Angliei, într-o reeditare a finalei Cupei Mondiale din 2023, scrie Mediafax.

Spania a învins Germania cu 1-0, miercuri seară, în semifinalele UEFA EURO 2025, grație unui gol spectaculos înscris de Aitana Bonmatí în reprizele de prelungiri.

Este prima victorie a Spaniei în fața Germaniei și calificarea în prima finală continentală din istorie pentru selecționata antrenată de Montse Tomé.

Golul a venit în minutul 113, după o acțiune creată de Athenea del Castillo, care i-a pasat lui Bonmatí.

Mijlocașa de la Barcelona a reușit un dribling scurt peste Rebecca Knaak și a finalizat dintr-un unghi imposibil, aducând victoria Spaniei.

Germania, care viza al nouălea titlu european, a început curajos și a fost aproape de deschiderea scorului prin Klara Bühl, însă execuția sa a trecut milimetric pe lângă poartă.

Portarul Ann-Katrin Berger a fost din nou eroul Germaniei, reușind mai multe intervenții decisive, inclusiv împotriva golgheteriței Esther González și a Claudiei Pina.

În ciuda eforturilor, Germania nu a reușit să înscrie, iar Cata Coll a salvat Spania în finalul timpului regulamentar, cu o dublă intervenție crucială în fața lui Bühl și Wamser.

Spania va înfrunta Anglia în finala de duminică, 27 iulie, la Zürich.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.