Campania „Asumă-ţi să fii sănătos! – Litoral 2026”, ajunsă la cea de a VI-a ediţie, se desfăşoară în perioada 10 – 15 august, în staţiunile Olimp, Neptun, Venus, Saturn şi Mangalia şi are ca scop promovarea educaţiei pentru sănătate şi în dezvoltarea unei culturi a prevenţiei în rândul populaţiei adulte.
”Sănătatea se construieşte din timp. Ediţiile anterioare au demonstrat interesul constant al oamenilor faţă de recomandările medicale şi faţă de screening, iar o bună parte din evaluări au scos la iveală suspiciuni sau probleme identificate în stadii incipiente care, sigur, acum pot fi gestionate mai uşor. Campania de prevenţie ”Asumă-ţi să fii sănătos!” revine pe litoral în cele cinci staţiuni de la malul Mării Negre, cu consultaţii de specialitate în endocrinologie, dermatologie, pediatrie şi pneumologie. 46 de medici se vor reuni la această ediţie, în staţiunile Olimp, Neptun, Venus, Saturn şi Mangalia, fiind coordonaţi de cadre didactice de prestigiu – prof. univ. dr. Cătălina Poiană, preşedinte al Colegiului Medicilor din România şi prorector UMF „Carol Davila”, conf. univ. dr. Alin Codruţ Nicolescu, preşedinte al Societăţii Române de Dermatologie, prof. univ. dr. Maria Magdalena Constantin – Spitalul Clinic Colentina, prof. univ. dr. Doina Pleşca – preşedinte al Societăţii Române de Pediatrie, prof. univ. dr. Anca Drăgănescu – director medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” şi prof. univ. dr. Florin Mihălţan – preşedintele Societăţii Române de Pneumologie”, a declarat, într-o conferinţă de presă, rectorul UMFCD, prof. univ. dr. Viorel Jinga.
El a menţionat că Societatea Română de Endocrinologie va oferi consultaţii şi evaluări destinate identificării precoce a riscului cardiometabolic şi a riscului de fracturi asociate a osteoporozei, iar faţă de ediţiile anterioare se extinde determinarea colesterolului şi a trigliceridelor, potrivit Agerpres.
”Dincolo de continuitatea sa, campania oferă, an de an, o oportunitate reală pentru toţi cei care doresc să îşi evalueze starea de sănătate şi care înţeleg că prevenţia medicală reprezintă o expresie a responsabilităţii faţă de propria persoană, dar şi faţă de comunitate. Interesul constant manifestat de participanţi, reflectat în rezultatele ediţiilor precedente, demonstrează că mesajul prevenţiei este receptat şi asumat de un număr tot mai mare de persoane. Sperăm ca şi în această vară turiştii aflaţi pe litoral să răspundă invitaţiei noastre şi să contribuie la depăşirea numărului de consultaţii realizate în ediţiile anterioare”, a mai spus rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.
Specialiştii îi încurajează pe turiştii aflaţi pe litoral să profite de această oportunitate şi să includă, alături de momentele de relaxare, şi un gest responsabil faţă de propria sănătate.
„Rezultatele obţinute în cadrul ediţiei de anul trecut confirmă, încă o dată, importanţa screeningului dermatologic şi necesitatea unor astfel de campanii de prevenţie. Dintr-un eşantion de 1.544 de persoane evaluate, au fost identificate 17 suspiciuni de carcinom bazocelular, 29 de suspiciuni de keratoze actinice, 68 de suspiciuni de nevi displazici atipici şi două suspiciuni de melanom. În plus, au fost evaluate numeroase alte leziuni cutanate benigne, pentru care s-a recomandat monitorizare dermatologică de specialitate. Aceste date demonstrează că evaluările preventive pot conduce la depistarea precoce a unor afecţiuni cu potenţial sever, înainte de apariţia complicaţiilor”, a subliniat conf. univ. dr. Alin Codruţ Nicolescu, preşedintele Societăţii Române de Dermatologie.
Faţă de ediţiile anterioare, programul de screening este extins prin introducerea determinării colesterolului total şi a trigliceridelor, investigaţii care completează evaluarea glicemiei capilare, măsurarea tensiunii arteriale, precum şi determinarea greutăţii, înălţimii şi circumferinţei abdominale.
Rezultatele obţinute în cadrul ediţiei din 2025 au evidenţiat o prevalenţă semnificativă a factorilor de risc metabolic în rândul persoanelor evaluate, confirmând atât utilitatea, cât şi necesitatea dezvoltării şi consolidării acestui program de screening şi prevenţie.
„Prevenţia trebuie să devină o prioritate pentru fiecare dintre noi. Într-o societate în care suntem expuşi zilnic unui volum uriaş de informaţii, trebuie să învăţăm să facem diferenţa între informaţia medicală corectă şi dezinformare. Este cu atât mai important ca tinerii să înţeleagă că sănătatea se construieşte prin alegeri responsabile, dar şi prin accesul la surse credibile de informare. Şi cred că trebuie să reconstruim relaţia de încredere în privinţa sănătăţii între medic şi populaţie”, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, prorector UMFCD şi preşedinte al Colegiului Medicilor din România.
Preşedintele Societăţii Române de Pediatrie, prof. univ. dr. Doina Anca Pleşca, a arătat că, în 2025, a fost publicat un articol amplu, urmare a rezultatelor obţinute în cadrul campaniilor de conştientizare a stării de sănătate derulate în 2023 şi 2024, care a inclus un număr de 1.231 de copii, dintre care 25,1% aveau un exces de greutate.
”Prevalenţa supraponderalităţii şi obezităţii a fost de 17,5%, respectiv 7,6%. Concluziile studiului au arătat următoarele: prevalenţa supraponderalităţii şi obezităţii pediatrice în România este în concordanţă cu prevalenţa globală. Au fost consideraţi ca factori de risc pentru supraponderalitatea sau obezitatea copiilor consumul de fast-food şi prezenţa părinţilor obezi”, a detaliat medicul.
Potrivit acesteia, şi în acest an, în cadrul campaniei „Asumă-ţi să fii sănătos!” va continua evaluarea anamnestico-clinică a statusului nutriţional (din perspectiva obiceiurilor alimentare, a stilului de viaţă, reguli de igienă, activitate fizică etc.) la cât mai mulţi copii aflaţi pe litoral, în vacanţă, pentru a identifica anomaliile nutriţionale.
”Supraponderalitatea şi obezitatea la copii reprezintă o problemă de sănătate la nivel mondial, cu o prevalenţă ridicată şi o tendinţă de creştere în ultima perioadă. Prevalenţa supraponderalităţii şi obezităţii pediatrice în România este neclară, unele studii estimând rata supraponderalităţii la 15 – 20%, iar rata obezităţii la 8,7 – 10,7%”, a explicat preşedinta Societăţii Române de Pediatrie.
La rândul său, prof. univ. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, a explicat că, în acest an, medicii prezenţi vor ”merge pe două linii” – pe de o parte spirometria, ”o investigaţie care nu are, din păcate, reputaţia electrocardiogramei, nici din punct de vedere al frecvenţei cu care se face, nici al accesibilităţii, (…) iar pe de altă parte participanţii vor completa un chestionar orientat spre factori de risc – tulburări de somn, expunere la diferite elemente care induc dependenţă de nicotină, poluarea profesională şi ambientală.
”Campania „Asumă-ţi să fii sănătos!”, iniţiată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti şi la care Societatea Română de Pneumologie s-a alăturat cu convingere pentru al doilea an consecutiv, reprezintă o oportunitate valoroasă pentru persoanele aflate pe litoral de a beneficia de o evaluare preliminară a stării de sănătate respiratorie şi de identificarea unor posibile tulburări respiratorii sau de somn.
Pe întreaga durată a campaniei, echipe de medici tineri, bine pregătiţi, alături de specialişti în pneumologie, vor asigura evaluări medicale utilizând echipamente moderne, oferind participanţilor posibilitatea de a-şi verifica sănătatea respiratorie şi de a identifica eventuale tulburări ale somnului”, a adăugat prof. univ. dr. Florin Mihălţan.
Campania ”Asumă-ţi să fii sănătos” este organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, în parteneriat cu societăţi medicale de specialitate şi cu sprijinul autorităţilor.
Pentru al şaselea an consecutiv, turiştii aflaţi pe litoralul românesc pot beneficia de consultaţii şi screening-uri medicale gratuite în specialităţile dermatologie (screening pentru melanom), endocrinologie (screening pentru sindrom metabolic şi osteoporoză), pediatrie şi pneumologie (introdusă în premieră în ediţia 2025).
De la debutul campaniei, în cele cinci ediţii, s-au realizat aproape 22.000 de consultaţii, ceea ce reprezintă o activitate de 1.625 de ore în care medicii dermatologi, endocrinologi, pediatri şi pneumologi au interacţionat cu turiştii.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .