Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore în dosarul de la DIICOT privind rivind constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și a fost dus în Arestul Central. Acolo a ajuns și afaceristul Ionel Rusen.
Călin Georgescu a fost dus în Arestul Central
Potrivit procedurilor, pe care deja le știe, la încarcerare se face o verificare amănunțită a persoanei, se dezbracă și și se consultă medical.
Deținutul este întrebat despre afecțiuni medicale, dacă ține regim sau are nevoie de o medicamentație anume, în funcție de istoricul medical, după care i se prezintă regulile pe care trebuie să le respecte în spatele gratiilor.
Apoi, după ce verificările și controlul sunt gata, persoana reținută este depusă într-o celulă.
DIICOT transmite oficial că i-a reținut pe Georgescu și Rusen
Procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus luni reținerea lui Călin Georgescu și Ionel Rusen, cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Ancheta este desfășurată împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. În urma perchezițiilor efectuate luni, anchetatorii au ridicat sisteme de bruiaj, înscrisuri, dispozitive de stocare a datelor și alte mijloace de probă.
De asemenea, au fost descoperite două pașapoarte și o legitimație care urmează să fie supuse unei expertize, existând suspiciunea că documentele ar fi false.
Procurorii urmează să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București cu propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpați pentru 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție și ai Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.
DIICOT precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.
Citește și: Semnul făcut de Călin Georgescu pentru fanii săi la ieșirea din sediul DIICOT
Zeci de oameni l-au așteptat pe Georgescu la DIICOT
La sediul DIICOT, acolo unde a fost audiat, iar ulterior reținut pentru 24 de ore, a fost așteptat de susținătorii săi care au strigat „libertate” și „Căline, poporul e cu tine”.
Din dosarul DIICOT în care este vizat fostul candidat la alegerile prezidențiale, acuzat că a făcut parte dintr-o grupare care ar fi înșelat un om de afaceri cu 1,1 milioane de euro, reies noi legături cu personaje controversate din mediul financiar global care au conexiuni cu Federația Rusă.
Două aparate de bruiaj, găsite în mașina lui Călin Georgescu. Dispozitivele sunt modele diferite
Anchetatorii au găsit în mașina lui Călin Georgescu două aparate de bruiaj, de modele diferite, potrivit unor surse apropiate anchetei. Stiripesurse.ro are imagini cu dispozitivele ridicate în timpul verificărilor.
Cele două dispozitive ar fi fost găsite în autoturismul folosit de Călin Georgescu, potrivit surselor judiciare conultate de știripesurse.ro.
Potrivit acelorași surse, tot în autoturismul acestuia ar fi fost găsită și o așa-zisă legitimație diplomatică pe numele fostului candidat la Președinție, pe care apare titulatura „SENATOR GEORGESCU CALIN”, sub sigla „Order of Malta”, iar la funcție este înscris „PRIOR OF UNITED STATES OF AMERICA”. Sursele citate de televiziune susțin că astfel de elemente de statut ar fi fost folosite pentru a crea credibilitate în fața potențialilor investitori. Documentul prezentat nu corespunde însă denumirii Ordinului Suveran Militar de Malta recunoscut diplomatic de România.
Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni dimineaţă
Fostul candidat la Preşedinţie, Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni dimineaţă, la locuinţa sa şi în alte patru imobile având loc percheziţii într-un dosar de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată. Percheziţiile se desfăşoară în Bucureşti, Mogoşoaia, Ciolpani şi Buftea.
Înainte de ora 14.00, Ionel Rusen a fost adus la DIICOT pentru audieri. Înainte de ora 15.00, după aproape nouă ore de audieri, Georgescu a plecat, alături de procurori, de la locuinţa sa, ajungând în jurul orei 15.10 la sediul DIICOT.
„Astăzi, 21 septembrie 2026, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, împreună cu poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale din Inspectoratul General al Poliţiei Române, au pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Bucureşti şi a localităţilor Mogoşoaia, Ciolpani şi Buftea, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată”, informează DIICOT.
Conform DIICOT, sunt vizaţi doi cetăţeni români (cu vârstele de 64 şi 47 de ani) şi un cetăţean italian (în vârstă de 56 de ani). Unul dintre cei implicaţi este Călin Georgescu.
Conform anchetatorilor, în cursul lunii septembrie 2021, cei trei au constituit un grup infracţional organizat care a acţionat în mod coordonat sub autoritatea liderului – cetăţean român, în vârstă de 64 de ani – în special pe teritoriul României, dar şi al Marii Britanii, „în scopul obţinerii de foloase patrimoniale injuste”.
„Liderul le-a atribuit celorlalţi doi membri rolurile clare în cadrul mecanismului infracţional pus la cale, prezentându-i drept prosperi oameni de afaceri, administratori ai unor societăţi străine care ar fi dispus de sume mari de bani pe care să le împrumute persoanelor vătămate ce intenţionau să îşi dezvolte afacerile din România, sub condiţia depunerii unor garanţii băneşti.
Astfel, potrivit rolurilor asumate, făptuitorii au acţionat prin inducerea şi menţinerea în eroare a unor oameni de afaceri români cu privire la posibilitatea accesării unor finanţări de la instituţii financiare bancare din străinătate, membrii grupării de criminalitate organizată având ca obiectiv obţinerea garanţiilor băneşti depuse de persoanele vătămate pentru accesarea creditelor respective”, informează DIICOT.
Probatoriul administrat până la acest moment a arătat că, începând cu luna septembrie 2021, în cadrul unor întâlniri organizate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Argeş, iar ulterior pe teritoriul Marii Britanii, membrii grupului infracţional organizat au indus în eroare o persoană vătămată că ar putea obţine o finanţare de 6.000.000 euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituţie bancară, sub condiţia depunerii unei garanţii. În aceste condiţii, făptuitorii au determinat victima să transfere peste 1.000.000 euro.
Ulterior, sub pretextul că se poate majora creditarea la suma de 15.000.000 euro, cu condiţia depunerii unei garanţii suplimentare, aceştia au determinat victima să transfere o nouă sumă, de 100.000 euro.
Persoana vătămată a înregistrat un prejudiciu total de peste 1,1 milioane euro.
Audierile se desfăşoară la sediul DIICOT – Structura Centrală.
Alte dosare în care este vizat Călin Georgescu
Călin Georgescu mai este cercetat în alte două dosare penale, în ambele dosare fiind trimis în judecată. Un dosar este cel în care a fost trimis în judecată, alături de fostul mercenar Horaţiu Potra şi de alţi 20 de inuclpaţi, pentru destabilizarea României, Georgescu fiind acuzat de complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false, în formă continuată, iar Horaţiu Potra de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive. În acest dosar, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit termenul pentru data de 28 septembrie 2026.
Călin Georgescu a fost trimis în judecată într-un alt dosar în care este acuzat de propagandă legionară şi de promovare, în public, a unor persoane vinovate de genocid şi de crime de război.
În 3 aprilie, Georgescu a scăpat definitiv de controlul judiciar, la mai bine de un an de la instituirea acestei măsuri preventive, după ce Tribunalul Bucureşti i-a admis contestaţia şi a desfiinţat în parte hotărârea Judecătoriei Sectorului 1, care decisese să-i menţină măsura preventivă.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .