Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 131,91 milioane de lei (24,68 milioane de euro), potrivit Agerpres.
Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,55%, până la 34.312,60 puncte.
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide acţiuni, a închis în creştere cu 0,62%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,51%. Indicele BET-FI a scăzut uşor, cu 0,03%.
De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în creştere cu 0,57%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia companiilor energetice şi de utilităţi, a înregistrat un avans de 0,53%.
Indicele BET AeRO, care include companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat o apreciere de 0,94%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai mari valori de tranzacţionare au fost înregistrate de acţiunile Electrica, care au generat schimburi de 32,47 milioane de lei, urmate de titlurile Băncii Transilvania, cu 15,20 milioane de lei, şi de cele ale OMV Petrom, cu 9,49 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Condmag (+14,86%), Rompetrol Well Services (+14,81%) şi Rompetrol Rafinare (+14,59%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Carbochim (-7,38%), Bucur Sa Bucureşti (-5%) şi Ropharma (-4,80%).







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .