Acasă Economie Bursa de la București începe ziua pe verde. Creșteri pe toți indicii...

Bursa de la București începe ziua pe verde. Creșteri pe toți indicii în primele minute ale ședinței

0



Bursa de Valori București a debutat în teritoriu pozitiv în ședința de joi, toți indicii afișând creșteri la aproximativ 40 de minute de la deschiderea tranzacțiilor. În același interval, valoarea schimburilor depășea 21,7 milioane de lei, iar cele mai mari aprecieri au fost înregistrate de acțiunile din sectorul turismului și al construcțiilor navale.

Toți indicii au deschis în creștere

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe toţi indicii şedinţa de joi, cu un rulaj total în valoare de 21,75 milioane de lei (4,15 milioane de euro) după aproximativ 40 de minute de la debutul tranzacţiilor, informează Agerpres.

Indicele principal BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide 20 de companii listate, a avansat cu 0,99%, în timp ce indicele BET-Plus, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 1,00%.

Totodată, indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,86%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,65%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor a urcat cu 0,44%, în timp ce BET-NG, indicele celor zece companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a consemnat un avans de 0,55%.

Cele mai mari creșteri și scăderi ale acțiunilor

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor au fost înregistrate de Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (+9,03%), Şantierul Naval Orşova (+8,64%) şi Roca Industry Holdingrock1 (+4,92%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de Armătura (ARM) (-11,76%), Condmag (-3,85%) şi Rompetrol Well Services (-2,42%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .