Acasă Sport Beşiktaş l-a omagiat pe legendarul antrenor Mircea Lucescu: „Nu te vom uita...

Beşiktaş l-a omagiat pe legendarul antrenor Mircea Lucescu: „Nu te vom uita niciodată, campionul centenarului”

0



Echipa Beşiktaş l-a omagiat pe legendarul antrenor Mircea Lucescu la meciul de vineri cu Antalyaspor, câştigat cu scorul de 4-2, în etapa a 29-a a campionatului Turciei, conform news.ro.

Jucătorii echipei Beşiktaş au ieşit la încălzire purtând tricouri cu imaginea lui Lucescu. De asemenea, jucătorii de la Beşiktaş au afişat un banner pe care scria: „Nu te vom uita niciodată, campionul centenarului”.

Înaintea meciului, s-a ţinut un moment de reculegere de un minut în memoria tehnicianului.

Mircea Lucescu a câştigat titlul în Turcia cu Beşiktaş în anul în care clubul turc a împlinit 100 de ani (sezonul 2002-2003).

Lucescu a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 80 de ani, şi a fost înmormântat vineri. În România au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu tehnicianului vicepreşedintele clubului Beşiktaş, Hakan Daltaban, şi Çağatay Abraş, membru al Consiliului de Administraţie responsabil cu activităţile de volei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.