Acasă Economie BERD îşi reduce procentul de deţinere la Banca Transilvania la 4,1%

BERD îşi reduce procentul de deţinere la Banca Transilvania la 4,1%

0



Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (European Bank for Reconstruction and Development) a vândut, în data de 8 iulie, un număr de 10,9 milioane de acţiuni deţinute la Banca Transilvania, reprezentând aproximativ 1% din capitalul social. În urma acestei tranzacţii, pragul de detinere a ajuns la 4,161% din capitalul social al băncii, faţă de 5,161%, anterior.

„Banca Transilvania informează investitorii că, în data de 10 iulie 2026, a fost notificată cu privire la faptul că Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (European Bank for Reconstruction and Development) a încheiat o tranzacţie în data de 8 iulie 2026 prin care a scăzut sub pragul de detinere de 5%, prin vânzarea unui pachet de 10.900.000 acţiuni, reprezentând aproximativ 1% din capitalul social. Prin urmare, actualul procent de deţinere este de 4,161% din capitalul social, echivalentul unui număr de 45.371.361 acţiuni, anterior deţinând 5,161%”, se arată într-un comunicat al BT.

Tranzacţie de 414 milioane de lei

BERD a vândut un numar de 10.900.000 acţiuni pe piaţa deal, cu o valoare de 414 milioane de lei.

Creştere pe toate liniile de business

Banca Transilvania (BT) a realizat în primul trimestru un profit net de 950,2 milioane lei, cu 25,6% mai mult în comparaţie cu T1 2025, creşterea profitului fiind susţinută de dinamica veniturilor operaţionale şi de menţinerea la un nivel redus a costului riscului, anunţa recent instituţia financiară.

De asemenea, a fost înregistrată o creştere pe toate liniile de business, susţinută de activitatea comercială şi de cererea pentru finanţări. Activele băncii au ajuns la 212,9 miliarde lei, mai mult cu 1,2% faţă de 31 decembrie 2025, ceea ce reflectă capacitatea băncii de a susţine economia inclusiv în perioade dificile, susţin oficialii BT, care se apropie de pragul de 5 milioane de clienţi activi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .