Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o informare meteorologică pentru intervalul 2 septembrie, ora 13:00 – 3 septembrie, ora 21:00, fiind prognozate perioade cu instabilitate atmosferică, averse torențiale, intensificări ale vântului și, izolat, grindină.
Potrivit meteorologilor, miercuri, 2 septembrie, fenomenele de instabilitate atmosferică se vor manifesta local în Moldova și în nordul Munteniei, iar joi vor apărea pe alocuri în regiunile sudice și estice, precum și în zona montană.
Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torențiale moderate cantitativ, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Rafalele vor atinge, în general, viteze de 40-50 km/h.
De asemenea, izolat este posibilă apariția grindinei de mici dimensiuni, cu diametrul de 1-2 centimetri.
În intervale scurte, de una până la trei ore, cantitățile de apă vor ajunge la 10-15 litri pe metru pătrat, iar izolat pot depăși 20-30 de litri pe metru pătrat.
ANM precizează că informarea poate fi actualizată în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice. Meteorologii pot emite inclusiv avertizări pentru fenomene severe imediate, de tip nowcasting.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .