Inspecţia generală a Rezervei federale americane (Fed) nu a găsit „motive rezonabile” care să justifice urmărirea penală privind gestionarea şantierului de renovare a sediului instituţiei din Washington, potrivit unui raport publicat online miercuri, notează AFP, potrivit Agerpres.
Preşedintele american Donald Trump a considerat suspectă depăşirea costurilor lucrărilor şi a susţinut deschiderea unei anchete judiciare împotriva fostului preşedinte al băncii centrale Jerome Powell, pe care dorea să îl demită.
„În niciun moment pe parcursul evaluării noastre nu am găsit motive rezonabile de a crede că a fost comisă o încălcare a dreptului penal federal care să justifice o trimitere” în judecată, potrivit textului.
„Deşi raportul nostru evidenţiază lacune în gestionarea proiectului de renovare, (…) nu am constatat nicio abatere administrativă în timpul evaluării noastre”, se mai adaugă în raport.
Inspecţia Generală (OIG), un serviciu independent, a fost sesizată de însuşi Powell în iulie 2025, în timp ce acesta se confrunta deja cu un val de critici din partea şefului statului.
Miliardarul republican îi reproşa că nu reduce ratele dobânzilor directoare, încerca să îl înlăture din funcţie şi începuse să îi pună la îndoială probitatea.
În opinia fostului dezvoltator imobiliar, creşterea masivă a costurilor lucrărilor de renovare a sediului Fed cu greu putea fi explicată altfel decât printr-o „fraudă”.
La sfârşitul lunii iulie 2025, el a făcut chiar o vizită surpriză pe şantier, cu casca pe cap, alături de Jerome Powell.
Ulterior, nu a descurajat-o pe procuroarea Jeanine Pirro când aceasta a lansat o procedură ce ar fi putut duce la urmărirea penală.
Dezvăluirea acestui demers de către Jerome Powell în ianuarie 2026 a declanşat un val de proteste în lumea economică, văzând în acest gest o presiune inacceptabilă asupra unei instituţii ce ar trebui să rămână independentă.
Potrivit raportului, factura proiectului de renovare a crescut de la 1,3 miliarde în februarie 2020 la aproape 2,4 miliarde în decembrie 2024.






This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .