Acasă Economie Antreprenorii care abandonează firmele pot fi executați de ANAF și după ani...

Antreprenorii care abandonează firmele pot fi executați de ANAF și după ani de zile. Instanțele au opinii diferite privind termenul de prescripție

0



Administratorii și asociații care lasă societățile fără să le lichideze sau să le declare inactive riscă să fie urmăriți de ANAF pentru datorii fiscale acumulate de firme, chiar și la mulți ani după încetarea activității. Specialiștii avertizează că, în anumite situații, obligațiile fiscale ale societăților pot fi transferate către persoanele care le-au administrat.

Potrivit avocaților de la Dobrinescu Dobrev SCA, autoritățile fiscale au intensificat în ultima perioadă procedurile prin care încearcă să recupereze debitele restante direct de la administratori și asociați, inclusiv prin blocarea conturilor bancare și instituirea de sechestre asupra bunurilor.

Datoriile firmei nu dispar odată cu abandonarea activității

Mulți antreprenori aleg să renunțe la societățile pe care le dețin din motive economice sau fiscale, însă simpla încetare a activității nu înseamnă și dispariția obligațiilor către stat.

„Din păcate, obligațiile fiscale nu dispar. Codul de procedură fiscală reglementează situațiile în care aceste debite fiscale «trec» la administratori și la asociați”, a declarat Luisiana Dobrinescu, avocat și managing partner al Dobrinescu Dobrev SCA.

Potrivit acesteia, ANAF recurge tot mai des la procedura atragerii răspunderii solidare pentru recuperarea sumelor datorate de firmele care nu mai au bunuri ce pot fi urmărite.

„Așa s-a ajuns recent ca tot mai mulți antreprenori să se trezească deja cu conturile bancare blocate și cu sechestre pe bunuri, întrucât ANAF este în imposibilitate de a le face comunicarea actelor de procedură prin SPV sau la domiciliul acestora”, a explicat Luisiana Dobrinescu.

Foștii asociați pot fi vizați chiar dacă au vândut firma

Specialiștii atrag atenția că nici trecerea timpului și nici cedarea participațiilor într-o societate nu oferă automat protecție împotriva unor eventuale măsuri de executare.

Astfel, existența unor datorii fiscale vechi de mai mulți ani sau faptul că un asociat și-a vândut între timp părțile sociale nu exclude posibilitatea ca acesta să fie urmărit pentru recuperarea unor obligații fiscale restante.

Conform practicii ANAF, termenul de prescripție pentru atragerea răspunderii solidare este de cinci ani de la data la care societatea este declarată insolvabilă, respectiv momentul în care se constată că nu mai deține bunuri urmăribile.

Instanțele nu au o practică unitară

Interpretarea termenului de prescripție nu este însă aceeași în toate instanțele.

„Abordarea instanțelor este neunitară, însă într-una dintre opinii, la care achiesăm, termenul de prescripție pentru atragerea răspunderii administratorilor și asociaților este doar de 3 ani, întrucât, în lipsa unui termen expres prevăzut de legislația fiscală, se aplică dispozițiile dreptului comun”, a precizat Luisiana Dobrinescu.

O decizie recentă a Tribunalului București susține această interpretare. Instanța a apreciat că relația dintre administratorul societății și organul fiscal este una de drept civil, iar răspunderea atrasă are caracter delictual.

În aceste condiții, judecătorii au considerat că se aplică termenul general de prescripție de trei ani prevăzut de Codul civil, calculat de la data emiterii procesului-verbal prin care firma a fost declarată insolvabilă.

Recomandarea specialiștilor: lichidare sau declararea inactivității

Avocații recomandă antreprenorilor care nu mai desfășoară activitate să nu abandoneze pur și simplu societățile comerciale.

„În astfel de situații sunt posibile mai multe tipuri de apărări, inclusiv din perspectiva prescripției dreptului la executare silită, însă pentru aceasta este foarte important ca reprezentanții societății să nu ignore corespondența venită din partea ANAF prin SPV (dacă îl au activ) și respectiv, prin poștă”, a explicat reprezentanta Dobrinescu Dobrev SCA.

Casa de avocatură recomandă fie lichidarea societății, fie declararea acesteia în stare de inactivitate temporară la Registrul Comerțului, procedură care poate fi menținută pentru o perioadă de până la trei ani.

Potrivit specialiștilor, simpla oprire a activității și renunțarea la serviciile de contabilitate nu sunt suficiente. În lipsa unor măsuri legale, ANAF poate iniția executarea silită după mai mulți ani, perioadă în care dobânzile și penalitățile acumulate pot depăși semnificativ valoarea datoriei fiscale inițiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.