Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte anunţă, joi, declanşarea unei anchete interne, după decesul unei paciente, scrie Agerpres.
„Având în vedere informaţiile regăsite în mediul online privind decesul unei paciente în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, vă transmit faptul ca s-a declanşat o anchetă internă la nivelul unităţii în paralel cu ancheta organelor competente. Sincere condoleanţe familiei îndurerate!”, transmite Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte.
Cazul a fost făcut public pe reţelele sociale de rude ale pacientei decedate care cer să se facă dreptate.
În postările de pe reţelele sociale se spune că sunt suspiciuni grave de neglijenţă medicală. Pacienta a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe, a fost internată şi apoi a ajuns la Terapie Intensivă.
Rudele precizează că, „pentru a lămuri pe deplin ce s-a întâmplat în primele ore şi dacă au existat abateri de la protocoalele medicale”, au depus plângere penală pentru ucidere din culpă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, iar ancheta penală este în curs.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .