Alexandru Rogobete i-a răspuns lui Ilie Bolojan după declarațiile făcute de acesta, în cadrul unei conferințe, despre privind bugetul Sănătății. Fostul ministru spune că diminuarea fondurilor alocate sistemului sanitar și scumpirea medicamentelor, energiei și materialelor medicale au pus presiune pe spitale.
Rogobete explică faptul că problemele bugetare nu au fost provocate de o eroare de calcul.
Ilie Bolojan a declarat că: „Trebuie să ai și demnitatea să recunoști că ai făcut o alocare care nu asigură funcționarea”.
Bugetul Ministerului Sănătății a scăzut
Acesta a contestat explicațiile prezentate de Ilie Bolojan și spune că situația financiară a Ministerului Sănătății trebuie analizată pornind de la cifrele bugetare și de la cheltuielile efective ale unităților medicale.
„Minciuna are picioare scurte. Iar când nu înțelegi cifrele macroeconomice, riști ca ele să se întoarcă împotriva ta!”, a transmis Rogobete, criticând modul în care fostul șef al Executivului a abordat problema finanțării sistemului sanitar.
Rogobete spune că bugetul Ministerului Sănătății a scăzut cu aproape 20% față de anul precedent.
„Când nu înțelegi cifrele macroeconomice, riști ca ele să se întoarcă împotriva ta”
„Minciuna are picioare scurte. Iar când nu înțelegi cifrele macroeconomice, riști ca ele să se întoarcă împotriva ta!
Am ascultat cu atenție declarațiile premierului demis Ilie Bolojan despre bugetul Sănătății. Dincolo de afirmațiile politice, există o realitate pe care cifrele o pot demonstra.
Bugetul Ministerului Sănătății a fost cu aproape 20% mai mic față de anul precedent. De ce? Pentru că principala preocupare a Guvernului Bolojan a fost reducerea deficitului bugetar, indiferent de consecințele asupra sistemului sanitar.
Să lămurim câteva lucruri:
1. Bugetul pentru salarii a fost repartizat corect încă de la începutul anului. Nu a existat nicio eroare de construcție bugetară.
2. Ministerul Sănătății a primit mai puțini bani decât a solicitat. Un buget insuficient nu înseamnă un buget construit greșit. Sunt două lucruri fundamental diferite.
3. Creșterea prețurilor la combustibili, energie și materiale sanitare, în unele cazuri chiar dublarea acestora, a accelerat consumarea fondurilor disponibile.
4. Numărul pacienților care au avut nevoie de îngrijiri medicale a crescut, ceea ce a pus o presiune suplimentară asupra cheltuielilor.
5. În luna septembrie, Ministerul Sănătății a decis realocarea internă a fondurilor destinate salariilor pentru noiembrie și decembrie către achiziția de medicamente și materiale sanitare necesare tratării urgențelor din UPU.
De ce? Pentru că pacienții nu pot aștepta. Pentru că într-o unitate de primiri urgențe nu poți opri tratamentele doar fiindcă prețurile au crescut și bugetul a fost redus.”, a scris Rogobete.
„Nu este o greșeală de construcție bugetară”
„Aceasta nu este o greșeală de construcție bugetară. Este o decizie de administrare responsabilă a unor resurse insuficiente, pentru a proteja pacienții.
Domnule Bolojan, este foarte simplu să acuzați atunci când ignorați cauzele. Mult mai greu este să vă asumați consecințele propriilor decizii bugetare.
Sănătatea nu este un simplu tabel Excel. În spatele fiecărei cifre sunt pacienți, medici, asistente și vieți care trebuie salvate.
Puteți încerca să schimbați povestea. Dar nu puteți schimba cifrele.
Iar eu voi continua să spun lucrurilor pe nume, cu argumente și cu responsabilitate.
O să fie bine!”, a scris Alexandru Rogobete, fostul ministru al Sănătății.
Ce a declarat Ilie Bolojan
„Când un minister primește anvelopa pe care Minsisterul de Finanțe i-o repartizează are obligația să aloce sumele necesare funcționării serviciilor de vază, cheltuieli de personal. În acest caz, UPU, ambulanțe etc. Dacă rămân sume disponibile după alocări, poate dispune să repartizeze sumele în forma în care consideră de cuviință.
Este anormal să ai în 2025 alocare la UPU Floreasca, peste 10 milioane de lei, să contați la finalul anului câ îți mai trebuie câteva ,milioane ca să închei anul, și în 2026 să propui sub cinci milioane de lei, jumătate din alocarea din 2025. Aceeași problemă e și la UPU Tg Mureș vorbim de lucruri serioase nu de încercarea de a asocia repartițiile făcute de ministru după cum a considerat el, și întrebați-l dacă l-am rugat eu să facă ceva.
Trebuie să ai și demnitatea să recunoști că ai făcut o alocare care nu asigură funcționarea. Uitați în ce situație suntem. În primă fază a trebuit să facem alocările în interior
Toate lucrările din PNRR au rămas blocate, fără finanțare. La Bistrița, Nasta din București, au avut constructorii plecați de pe șantier. întrebați-l pe domul Cseke. Am sunat să revină să termine. Dar unii erau cu filmulețele, alții cu munca”, a spus premierul demis.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .