Acasă Sport Adrian Mutu, încântat de un jucător din Superliga: Poate face diferența în...

Adrian Mutu, încântat de un jucător din Superliga: Poate face diferența în campionat, e un plus

0



Adrian Mutu, fostul antrenor de la Rapid, a vorbit despre transferul lui Olimpiu Moruțan (26 de ani) în Giulești. Fostul atacant spune că este cea mai bună mișcare pe piața transferurilor în Superliga.

Moruțan a debutat la Rapid cu UTA, scor 2-1.

„Rapid mi s-a părut mai sigură pe ea, cu o echipă redutabilă acasă, care se luptă la play-off. Mi s-a părut cu mai multă încredere în forțele proprii. E nevoie de atacantul ăla, care ei speră să fie Paraschiv. Mi s-a părut o echipă concretă, pragmatică, nu foarte spectaculoasă, ceea ce nici nu contează.

Moruțan e sigur cel mai bun transfer făcut în România în această iarnă. Poate face diferența în campionat, e un plus. Parcă îi lipsește puțin ritmul, la cum îl știu, dar a destabilizat apărarea, a făcut niște lucruri prin care a adus un plus. Cu el în formă maximă, Rapid devine și mai puternică.

E un fel de Petrila, doar că pe dreapta. Nu are calitățile lui Petrila, Moruțan pare puțin mai static, dar are o tehnică foarte bună. Poate să joace și inter când e cazul, a jucat și la FCSB. Poate și în spatele vârfului”, a declarat Adrian Mutu, la emisiunea „Digi Sport Special”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .