Un cetăţean bulgar în vârstă de 68 de ani a murit, duminică după-amiază, într-un accident rutier produs pe drumul naţional DN 6, la kilometrul 436, în afara localităţii Slatina Timiş, după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu două TIR-uri, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin, potrivit Agerpres.
„Din primele cercetări s-a stabilit că, în timp ce un cetăţean bulgar de 68 de ani conducea un autoturism din direcţia Orşova către Caransebeş, ar fi efectuat o manevră de depăşire neregulamentară a unui alt autovehicul, acroşând frontal un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 38 de ani din judeţul Mehedinţi, fiind proiectat într-un alt ansamblu de vehicule şi ulterior în afara părţii carosabile”, a transmis IPJ Caraş-Severin.
În urma impactului, conducătorul autoturismului a decedat.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele indicând că nu se aflau sub influenţa alcoolului.
Polițiștii au deschis dosar penal
Poliţiştii continuă cercetările într-un dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .