Acasă Actualitate Accident groaznic în București: Un motociclist a lovit mortal un pieton, chiar...

Accident groaznic în București: Un motociclist a lovit mortal un pieton, chiar la intrarea în Pasajul Unirii

0



Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a murit joi seară, lovit de o motocicletă la intrarea în Pasajul Unirii din București. Accidentul s-a produs în jurul orei 23:10, iar medicii au constatat decesul victimei în ciuda manevrelor de resuscitare, informează Mediafax.

Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea accidentului rutier. Un tânăr de 23 de ani conducea o motocicletă pe Bd. I. C. Brătianu, dinspre str. Colțea către Bd. Dimitrie Cantemir. Când a ajuns la intrarea în Pasajul Unirii, motociclistul a surprins și accidentat pietonul care se angajase în traversarea străzii.

Motociclistul a ajuns la spital

Motociclistul a fost testat cu aparatul Alcooltest, rezultatul indicat fiind „zero”.

Tânărul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, ocazie cu care i-au fost recoltate probe biologice. Cauzele exacte ale accidentului urmează a fi stabilite în urma cercetărilor.

Polițiștii Brigăzii Rutiere fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul rutier mortal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .