Acasă Sport AC Milan și-a găsit antrenor. Ruben Amorim are misiunea de a reconstrui...

AC Milan și-a găsit antrenor. Ruben Amorim are misiunea de a reconstrui echipa

0



Fostul antrenor principal al echipei Manchester United, Ruben Amorim, a fost numit marţi antrenor al AC Milan, după un sezon dezamăgitor în care formaţia din Serie A a ratat calificarea în Liga Campionilor.

Amorim, în vârstă de 41 de ani, îl înlocuieşte pe Massimiliano Allegri, care a fost demis după ce Milan a terminat pe locul cinci în campionat în sezonul trecut.

Potrivit presei, Amorim a semnat un contract pe doi ani.

„Ştiu exact ce înseamnă acest club: istorie, prestigiu şi o bază extraordinară de suporteri în întreaga lume. Este o provocare pe care o accept cu mândrie şi entuziasm, fiind pe deplin conştient de ceea ce reprezintă aceste culori”, a declarat Amorim într-un comunicat, notează news.ro.

Milan a încheiat o a doua jumătate de sezon dezastruoasă cu o înfrângere în faţa lui Cagliari în ultima etapă, câştigând doar unul dintre ultimele patru meciuri.

Amorim a avut o perioadă dificilă de 14 luni în calitate de antrenor principal la United, unde s-a străduit să schimbe soarta echipei.

În octombrie anul trecut, Jim Ratcliffe, coproprietarul clubului United, l-a descris pe Amorim drept un „tânăr antrenor excepţional” care avea nevoie de încă trei ani pentru a-şi dovedi valoarea, dar, cu trecerea timpului, acea încredere s-a estompat, iar portughezul a fost demis în ianuarie.

Amorim este al patrulea antrenor al Milanului de când clubul a câştigat ultima oară trofeul Serie A sub conducerea lui Stefano Pioli, în 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .