Acasă Actualitate A treia zi de intervenţie a pompierilor pentru stingerea unui incendiu de...

A treia zi de intervenţie a pompierilor pentru stingerea unui incendiu de fond forestier care afectează o suprafaţă de trei hectare

0



Pompierii din judeţul Vâlcea intervin, duminică, pentru a treia zi consecutiv, pentru stingerea unui incendiu forestier care s-a extins pe trei hectare, în zona localităţii Mălaia. Vineri şi sâmbătă, pompieri şi lucrători silvici au acţionat pentru stingerea focului, sâmbătă în zonă a plouat, însă duminică dimineaţă forţele de intervenţie au constatat că buturugi cuprinse de flăcări zilele trecute încă mai fumegă.

Incendiul de pădure, care a cuprins trei hectare în zona localităţii vâlcene Mălaia, a fost anunţat vineri după amiază, iar de atunci pompieri, lucrători silvici şi localnici au acţionat pentru stingerea flăcărilor, potrivit news.ro.

Sâmbătă, în zonă a început să plouă, iar forţele de intervenţie s-au retras.

Duminică dimineaţă, pompierii au mers din nou în zona afectată de incendiu pentru a face recunoaşterea în teren şi au constatat că fumegă buturugi, astfel încât acţiunea de stingere a fost reluată.

”Se lucrează pentru lichidare, suprafaţa afectată rămâne trei hectare”, au anunţat oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.