A traversat războiul, comunismul și marile universități ale Europei. La 92 de ani, vorbește despre fata pe care a cunoscut-o în 1946

de Dr. Adrian Leonard Mociulschi

În 1946 erau doar doi copii. Nu aveau cum să știe că aveau să rămână împreună aproape 80 de ani. Au trecut prin războiul care tocmai se încheiase, prin comunism și prin toate încercările unei vieți lungi. Astăzi, la 92 de ani, el spune că dintre toate lucrurile pe care le-a primit de la destin, cea mai mare binecuvântare a fost întâlnirea cu ea.

Povestea aparține unui om care a trecut din Polonia comunistă în Parisul lui Charles de Gaulle, într-o epocă în care Europa era despărțită de Cortina de Fier: Marian Borkowski.

Parisul pe care l-a descoperit nu era doar Orașul Luminilor. Era capitala unei Franțe care încerca să-și afirme propria voce între Washington și Moscova. Pe bulevardele sale se amestecau studenți, filosofi, artiști și politicieni. La Sorbona se discutau idei care aveau să schimbe Europa. În cafenele se vorbea despre libertate, istorie și viitor. În sălile de concert se experimentau limbaje noi, iar în atelierele artiștilor se nășteau forme de expresie care sfidau tradiția.

Pentru un tânăr venit din spatele Cortinei de Fier, Parisul nu era doar un oraș. Era o promisiune. Dimineața putea asculta cursuri la Sorbona. După-amiaza traversa Sena spre Collège de France, unde marile întrebări ale filosofiei contemporane animau amfiteatrele. Seara, luminile orașului se reflectau în apă, iar zgomotul cafenelelor se amesteca cu ecoul unei Europe aflate în plină transformare.

Acolo avea să-l întâlnească pe Iannis Xenakis, colaborator apropiat al lui Le Corbusier, omul care a unit muzica, matematica și arhitectura într-o singură viziune creatoare. Puțini știu că Xenakis însuși, una dintre figurile majore ale avangardei europene a secolului XX, s-a născut la Brăila, pe malul Dunării.

La Paris a mai studiat cu Nadia Boulanger și Olivier Messiaen. La Sorbona i-a avut profesori pe Jacques Chailley și Barry S. Brook, iar la Collège de France pe filosofii Jean Hyppolite și Jules Vuillemin.

Iar astăzi, la 92 de ani, privind în urmă spre Parisul lui Charles de Gaulle, spre comunism, spre Cortina de Fier și spre aproape un secol de istorie, Marian Borkowski nu vorbește despre profesorii săi și nici despre numele celebre pe care le-a întâlnit.

Vorbește despre Maria.

Imaginați-vă: un om care a traversat aproape un secol de istorie europeană. A studiat cu unii dintre cei mai importanți profesori ai epocii sale și a fost martorul unor transformări care au schimbat lumea. Cu toate acestea, astăzi, la 92 de ani, când privește în urmă, nu vorbește despre succes, nici despre carieră și nici despre marile nume ale secolului XX. Vorbește despre o fată pe care a cunoscut-o în 1946, într-o școală din Polonia.

Într-o epocă în care relațiile sunt adesea măsurate în luni, iar celebritatea în urmăritori, mărturisirea unui om de 92 de ani capătă o forță neașteptată. La capătul unei vieți întregi, el nu își amintește primul premiu, primul succes sau primul concert.

Își amintește prima întâlnire.

După aproape opt decenii, concluzia sa este dezarmant de simplă:

„Cel mai minunat lucru care mi s-a întâmplat în viață a fost Maria.”