Deși situația financiară a gospodăriilor din România s-a îmbunătățit ușor față de anul precedent, concediile, ieșirile la teatru sau cinema și achizițiile importante continuă să fie inaccesibile pentru o mare parte a populației. Datele Institutului Național de Statistică arată că, în 2025, doar 29,4% dintre gospodăriile care spun că își pot acoperi cheltuielile au reușit să plece într-o vacanță de o săptămână, iar numai 14,9% și-au permis să meargă la teatru sau la cinema.
Veniturile rămân insuficiente pentru multe gospodării
Potrivit INS, veniturile disponibile ale populației continuă să fie reduse în raport cu nevoile de consum, chiar și după plata taxelor, contribuțiilor și a celorlalte obligații financiare.
În 2025, 81,2% dintre gospodării au declarat că reușesc să își acopere cheltuielile din veniturile de care dispun, în creștere față de 78,2% înregistrat în 2024.
Chiar și în aceste condiții, doar 10,4% dintre gospodării și-au permis să înlocuiască mobilierul uzat sau demodat, comparativ cu 8,2% în anul anterior. De asemenea, 23,9% au putut cumpăra electrocasnice, iar 39,3% și-au permis achiziția unor haine noi, procente ușor mai mari decât în 2024.
“Petrecerea unei săptămâni de concediu în afara locuinţei a fost accesibilă pentru 29,4% (26,6% în anul 2024), iar vizionarea de spectacole de teatru sau cinema pentru 14,9% (12,0% în anul 2024)”, arată datele oficiale.
Agricultorii și șomerii, cei mai afectați
INS subliniază că posibilitatea de a acoperi astfel de cheltuieli este mult mai redusă în gospodăriile conduse de persoane cu statut de agricultor sau de șomer.
Problemele financiare se reflectă și în plata utilităților. Aproape jumătate dintre gospodăriile care nu reușesc să își acopere cheltuielile din venituri au întârzieri la plata serviciilor legate de întreținerea locuinței. Procentul ajunge la 48,5% la nivel național, fiind de 39,4% în mediul urban și de 54,5% în mediul rural.
În cazul gospodăriilor conduse de șomeri, situația este și mai dificilă: 55,2% nu au reușit să facă față cheltuielilor curente, iar dintre acestea 74,1% au avut întârzieri la plata întreținerii locuinței. În mediul urban, ponderea urcă la 76,8%.
Economii, împrumuturi și muncă suplimentară pentru acoperirea cheltuielilor
Restanțele la plata abonamentelor pentru telefonie, televiziune, internet sau servicii de streaming au fost raportate de 4,7% dintre gospodăriile aflate în dificultate financiară, cu valori apropiate în mediul urban și rural.
Pentru a-și acoperi cheltuielile de zi cu zi, 9,8% dintre gospodăriile care nu fac față cheltuielilor au apelat la economii.
Alte 2,7% au împrumutat bani de la rude sau prieteni, iar 8,4% au primit ajutoare financiare nerambursabile din partea apropiaților. În cazul gospodăriilor conduse de șomeri, procentul celor care au avut nevoie de astfel de ajutoare ajunge la 16,4%.
Totodată, 9,1% dintre gospodării au declarat că au fost nevoite să presteze muncă suplimentară pentru a-și asigura resursele necesare. Proporția este mult mai ridicată în rândul agricultorilor, unde ajunge la 30,4%, și al șomerilor, unde atinge 31,5%.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .