Acasă Sănătate Încep lucrările de consolidare şi reabilitare a Spitalului de Pneumoftiziologie Iaşi

Încep lucrările de consolidare şi reabilitare a Spitalului de Pneumoftiziologie Iaşi

0



Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi demarează lucrările de consolidare seismică şi reabilitate a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, clădire aflată pe strada Dr.I.Cihac nr. 30, încadrată în clasa de risc seismic RS II.

Preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că investiţia face parte din Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), potrivit Agerpres.

„Luni va fi predat amplasamentul către constructor. Termenul prevăzut în contract pentru implementarea proiectului e de 33 de luni. La momentul dării în folosinţă, echipamentele medicale vor fi noi”, a precizat Costel Alexe.

În perioada lucrărilor se va efectua consolidarea structurală a clădirii, conform celor mai stricte normative seismice în vigoare, dar şi o reconfigurare amplă a spaţiilor medicale: secţiile de terapie intensivă, blocul de sterilizare şi saloanele de specialitate vor fi modernizate, iar demisolul va fi reorganizat prin renunţarea la blocul alimentar în favoarea unui sistem de catering. În paralel, spitalul va beneficia de instalaţii electrice, termice, sanitare şi de fluide medicale complet noi, precum şi de măsuri de eficienţă energetică. De asemenea, clădirea va deveni accesibilă persoanelor cu dizabilităţi, prin rampe şi scări noi.

„Clădirile trebuie să corespundă provocărilor actuale. Când au fost construite, ele nu au fost proiectate pentru standardele şi cerinţele de astăzi. Atât siguranţa actului medical, cât şi prevenirea incendiilor depind de circuitele sanitare şi administrative, iar acestea trebuie adaptate unor construcţii vechi. În urmă cu zeci de ani nu existau atât de multe echipamente electrice, nu aveam aceleaşi provocări privind infecţiile asociate asistenţei medicale, iar mobilitatea populaţiei era mult mai redusă. Lumea s-a schimbat, iar spitalele trebuie să ţină pasul cu aceste schimbări”, a declarat managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, dr. Radu Crişan Dabija.

Conducerea spitalului dă asigurări că, în ciuda restrângerii temporare a activităţii şi a reducerii numărului de paturi, vor fi depuse toate eforturile pentru ca pacienţii cu afecţiuni respiratorii să beneficieze în continuare de îngrijirile medicale necesare.

Directorul medical, dr. Andreea Zabara-Antal, a precizat că spitalul îşi continuă activitatea, însă cu un număr redus de paturi, în condiţiile în care corpul principal de clădire nu va mai primi pacienţi pe durata intervenţiilor.

„Funcţionăm în continuare la capacitate aproape maximă. Am restrâns activitatea, pe moment. O să vedem cum o să o aducem la nivelul iniţial. Într-adevăr, este un număr redus de paturi, dar vom încerca să facem faţă tuturor pacienţilor care au nevoie de îngrijire din punct de vedere respirator”, a declarat Andreea Zabara-Antal.

Potrivit acesteia, în corpul de clădire aflat în reparaţii nu se va mai desfăşura activitate medicală. Pacienţii internaţi în secţiile de Pneumologie, Chirurgie Toracică şi Terapie Intensivă au fost relocaţi în alte spaţii, respectiv la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna” şi la Spitalul Paşcanu.

În perioada lucrărilor, în clădirea dispensarului vor funcţiona Serviciul de Internări de Zi, Serviciul Administrativ şi Ambulatoriul Integrat. Pacienţii se pot programa atât telefonic, cât şi online.

Tot în această clădire îşi continuă activitatea laboratoarele spitalului, serviciul de radiologie, compartimentul de endoscopie bronşică, explorările funcţionale şi laboratorul de anatomie patologică.

Această clădire a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie a fost inaugurată în anul 1972 şi are o capacitate de aproximativ 200 de paturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .